Tanczos Barna a explicat că primele luni ale anului au fost marcate de efectele majorărilor salariale implementate anul trecut și de angajările realizate spre finalul anului trecut, care s-au reflectat parțial în cheltuielile din luna ianuarie. Cu toate acestea, ministrul a asigurat că lucrurile încep să se stabilizeze și să se îndrepte spre o curbă de reducere a cheltuielilor.
”Ce este foarte important este că aceste cheltuieli de funcţionare ale statului trebuie reduse. În primele luni, practic am avut efectele majorărilor salariale de anul trecut, am avut angajările din lunile octombrie, noiembrie, decembrie care s-au dus partial şi pe luna ianuarie, proceduri începute, de angajare. Luclurile încep să intre pe o curbă constantă şi pe o curbă de reduceri”, a spus ministrul Finanţelor într-o intervenţie tv.
Tanczos Barna a accentuat importanța concentrării pe investiții, în special în contextul actual, unde condițiile externe se dovedesc a fi defavorabile. El a menționa...