După ce mai mulţi miniştri au reclamat lipsa banilor, Alexandru Nazare a dat asigurări că vor fi bani pentru salarii şi pensii până la sfârşitul anului.
Întrebat, joi, la Antena 3 CNN, pentru ce nu va mai avea statul bani, ministrul Finanţelor a spus: „Pentru multe alte cheltuieli care pot fi evitate, care nu sunt neapărat necesare şi care, din nefericire, au ajuns un fel de obişnuinţă în ultimii ani. Pentru că făcând deficite mari în fiecare an, 9%, 8%, ne-am obişnuit să fie nişte bani la dispoziţie. Aceşti bani din nefericire, ca să fie la dispoziţie, noi trebuie să îi împrumutăm. Şi îi împrumutăm cu cele mai scumpe dobânzi din Uniunea Europeană”.
El a dat şi exemple de risipă.
„Nu ne mai putem permite să facem tot felul de festivaluri, tot felul de sărbări câmpeneşti în diverse locuri prin ţară. Nu ne mai permitem să facem investiţii care nu sunt neapărat necesare sau care nu au un factor de multiplicar...