Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, avertizează că întârzierea promulgării legii privind pensiile speciale ale magistraților poate afecta sever încercarea de a recupera fondurile europene aferente jalonului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Faptul că avem iminentă îndeplinirea, dovada că îndeplinim acest jalon. Jalonul, aduc aminte, este despre promulgare. Există în acest moment semne de întrebare dacă mâine se promulgă. se pune capac. S-a terminat. Dacă întârziem promulgarea, nu mai există. Dacă e să mai avem vreo șansă și să mi se zică să fac treabă, atunci ar trebui să pot să am și cu ce să fac treabă. Deci am nevoie de dovada asta ca atunci când mergem la Bruxelles, să nu merg cu s-a aprobat, dar că așteptăm promulgarea. Trebuie să spun, am promulgarea. Promulgarea înseamnă că eu am nevoie de numărul monitorului oficial. Strategia este așa.
Guvernul a depus în septembrie, în timp util, un proiect care în discuții d...

acum 1 ora
22




















English (US) ·
Romanian (RO) ·