Viitorul președinte al Argentinei va fi ales dintre ministrul economiei, Sergio Massa, şi economistul ultraliberal „antisistem" Javier Milei, care au obţinut cele mai bune rezultate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, de duminică, potrivit rezultatelor oficiale parţiale. Cei doi se vor înfrunta în turul al doilea, la 19 noiembrie, relatează AFP, citată de News.ro.
În vârstă de 51 de ani, Sergio Massa,candidatul blocului guvernamental de centru-stânga, a depăşit handicapul inflaţiei record şi s-a clasat pe primul loc cu 35,9% din voturi.
Potrivit datelor publicate de autoritatea electorală, după numărarea a 76% din voturi, pe locul doi se află Javier Milei, în vârstă de 53 de ani, care a obţinut 30,5% din voturi şi a confirmat pătrunderea sa de la debutul pe scena politică în urmă cu doi ani.
A treia în preferințele electoratului este candidata alianţei de opoziţie (centru-dreapta), Patricia Bullrich, fost ministru al securităţii şi protejată a fostului preşedinte liberal Mauricio Macri (2015-2019), cu 23,6% din voturi.
Argentinienii au votat într-un climat de incertitudine şi de anxietate, cum rar s-a mai văzut de la revenirea democraţiei în urmă cu 40 de ani, pe fondul unei datorii cronice şi al unei inflaţii care este acum printre cele mai ridicate din lume.
FOTO: Buenos Aires Herald