Ministrul ungar de Externe anunţă că prioritatea preşedinţiei ungare a UE este procesul de aderare a României la Schengen

acum 1 an 81

Unul dintre cele mai importante obiective ale preşedinţiei ungare a UE de anul viitor va fi promovarea aderării României la Schengen, dacă acest lucru nu se va întâmpla până atunci, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Peter Szijjarto, miercuri, la Bucureşti, după convorbiri cu preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, transmite MTI, preluată de Agerpres.


Este în interesul naţional al Ungariei ca România să adere cât mai curând posibil la Spaţiul Schengen, a spus Peter Szijjarto. Există mai multe motive în acest sens, de exemplu, faptul că România este, astăzi, a doua cea mai mare piaţă de export a Ungariei, iar cooperarea economică şi comercială ar putea deveni şi mai strânsă odată cu intrarea în Schengen, a explicat oficialul de la Budapesta.


"Aderarea României la Schengen ar face posibil ca graniţa să nu ne despartă, ci să ne conecteze", a subliniat Szijjarto, menţionând că o deschidere posibil automată a zece noi puncte de trecere a frontierei între cele două ţări ar ajuta comunitatea maghiară din România să menţină legăturile cu Ungaria.


"Dacă integrarea României în Schengen nu se va materializa mai devreme, unul dintre obiectivele majore ale preşedinţiei ungare a UE va fi acela de a ajuta acest proces, iar Ungaria va continua să desfăşoare cele mai strânse consultări posibile cu UDMR în această privinţă", a adăugat Szijjarto.


Ungaria va prelua preşedinţia roratică a Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2024.


După întâlnirea cu Kelemen Hunor, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că guvernul de la Budapesta acordă o importanţă strategică cooperării dintre cele două ţări, potrivit unui comunicat difuzat de MAE de la Budapesta.


"Cea mai importantă bază şi resursă a acestei cooperări strategice reprezintă comunitatea maghiară care trăieşte în Transilvania, în Secuime", a spus Peter Szijjarto.


Politicianul ungar a subliniat că Guvernul Ungariei priveşte această comunitate drept o resursă şi o punte de legătură în relaţiile bilaterale. "Prin urmare, este absolut firesc că atunci când vorbim de cooperarea cu România, opiniile şi sugestiile UDMR sunt întotdeauna importante pentru noi", a spus ministrul de externe ungar.


De asemenea, Peter Szijjarto şi-a exprimat speranţa că UDMR va avea succes la cele patru alegeri care vor avea loc anul viitor în România. "Reprezentarea puternică a UDMR la Bucureşti este întotdeauna utilă în dezvoltarea relaţiilor româno-ungare", a declarat Szijjarto.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/ministrul-ungar-de-externe-anunta-ca-prioritatea-presedintiei-ungare-a-ue-este-procesul-de-aderare-a-romaniei-la-schengen-4712753

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.