Mireasa se apropie de încheierea unui alt sezon. Ce anunț a făcut Simona Gherghe și ce premii pot să primească finaliștii

acum 3 ore 6
Iubirea poate să treacă peste orice provocare, iar viața capătă un sens nou în momentul în care două persoane pornesc pe același drum, ținându-se de mână. La Mireasa, romantismul se împletește cu emoțiile și suspansul, în timp ce toți concurenții speră să își găsească jumătatea. Orice final poate aduce surprize, iar telespectatorii abia așteaptă să vadă cine se va căsători în gala acestui sezon, care va avea loc pe 19 decembrie.

Sursa: https://jurnalul.ro/timp-liber/jurnalul-tv/mireasa-se-apropie-de-incheierea-unui-alt-sezon-ce-anunt-a-facut-simona-gherghe-si-ce-premii-pot-sa-primeasca-finalistii-1015875.html

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.