Momentul în care o dronă simplă distruge un sistem militar rusesc de 3 milioane de dolari. Așa arată viitorul războiului, spun experții

acum 11 luni 107

În confruntarea cu un inamic care deține superioritatea în materie de trupe și blindate, ucrainenii au apelat la dronele de toate felurile, inclusiv cele comerciale, care valorează câteva sute de dolari, pentru a distruge armele mult mai scumpe al inamicului. Rusia a învățat în scurt timp lecția ucraineană, scriu Politico și Wall Street Journal.

Un sistem militar rusesc TOS-1A Solnsepek a fost distrus în regiunea Herson, pe malul stâng al Niprului, a anunțat șeful de stat major al președintelui ucrainean, Andrei Iermak, pe Telegram.

Oficialul ucrainean a și distribuit un clip video care surprinde momentul în care mai multe proiectile lansate de drone lovesc lansatorul de rachete termobarice al armatei ruse, care valorează trei milioane de dolari.

„Malul stâng al regiunii Herson. A existat un Solntsepek rusesc, iar acum nu mai există”, a scris Iermak.

Clipul postat, și redistribuit apoi pe rețelele sociale, arată în primul rând că trupele ucrainene devin tot mai active pe malul stâng al Niprului. Asta confirmă analiza observatorilor războiului din Ucraina, care au vorbit despre reușita importantă a Kievului.

Another TOS-1 out. Location unclear, somewhere in the southern direction (Kherson group). Published in 17 Nov in Balu’s channel (Ukrainian serviceman).

What’s the drone used here?https://t.co/zYCYmGqd7O pic.twitter.com/gtuwGxpxC9
— Dmitri (@wartranslated) November 17, 2023

Oficialii occidentali au precizat și ei că Ucraina a desfășurat cu succes aproximativ trei brigăzi pe malul stâng al Niprului și că își consolidează pozițiile, pentru a împinge forțele rusești din regiune.

În al doilea rând, imaginile arată noua realitate de pe frontul ucrainean, unde armatele folosesc drone de toate felurile pentru a distruge tancuri și alte blindate în valoare de milioane de dolari.

Este neclar ce dronă a fost folosită în clipul postat de Iermak - unii comentatori sugerând că este vorba despre o dronă mai grea - dar în multe cazuri, ucrainenii nevoiți să improvizeze folosesc modele civile adaptate pentru operațiuni militare.

Acestea costă doar câteva sute de dolari.

„Aproape imposibil de doborât”

Dronele FPV - sau „first-person view” - folosite în astfel de lovituri sunt echipate cu o cameră de bord care permite operatorilor calificați să le direcționeze spre ținta lor cu mare precizie, scrie Politico.

Înainte de război, un adolescent putea spera să primească una drept cadou. Acum, ele sunt folosite ca arme care pot oferi rezultate incredibile pe câmpul de luptă.

O dronă FPV tipică cântărește până la un kilogram, are patru motoare mici, o baterie, un cadru și o cameră conectată wireless la ochelarii purtați de un pilot care o operează de la distanță.

Drona poate transporta până la 2,5 kilograme de explozibil și poate lovi o țintă cu o viteză de până la 150 de kilometri pe oră, explică pentru Politico Pavlo Țibenko, director interimar al academiei militare Dronarium, de lângă Kiev.

„Această dronă costă până la 400 de dolari și poate fi făcută oriunde. Noi am făcut-o pe a noastră folosind microcipuri importate din China și componente pe care le-am cumpărat de pe AliExpress. Cadrul din carbon l-am făcut noi înșine. Și, da, bateriile sunt de la Tesla. O mașină are cam 1.100 de baterii care pot fi folosite pentru a-i alimenta pe micuții ăștia”, a spus Țibenko.

„Este aproape imposibil de doborât”, a mai spus el. „Doar o plasă poate ajuta. Și prezic că în curând va trebui să montăm astfel de plase deasupra orașelor noastre, sau cel puțin a clădirilor guvernamentale, în toată Europa”, a adăugat Țibenko.

Dronele comerciale au fost folosite pentru prima dată pe post de arme în războiul purtat de Azerbaidjan, care a reușit să recucerească regiunea separatistă Nagorno-Karabah. Utilizarea lor s-a extins rapid în războiul din Ucraina.

Ruslan Beliaiev, șeful academiei militare Dronarium, crede și el că folosirea dronelor se va generaliza.

„Nimeni nu este imun la astfel de atacuri”, a spus Beliaiev. „În teorie, un specialist cu nivelul meu de expertiză ar putea planifica și executa o operațiune de lichidare a liderilor din orice stat european. Cutia Pandorei este deschisă”, a spus el.

Forțele speciale din două țări NATO au luat lecții de la ucraineni

În timp ce armatele NATO ezită să folosească drone comerciale, care sunt în mare parte fabricate în China sau realizate din componente chinezești, unele democrații occidentale s-au arătat deja interesate să învețe din experiența Ucrainei în materie de război cu drone.

Mai mulți specialiști din industria de drone a Ucrainei au declarat pentru Politico, sub anonimat, că forțele speciale și unitățile antiteroriste din două țări NATO care se învecinează cu Rusia au urmat cursuri de la operatorii de drone ucraineni în ultimele șase luni.

Accentul a fost pus pe contracararea dronelor mici kamikaze și a dronelor comerciale care pot fi folosite cu succes pentru recunoaștere, corectarea focului de artilerie și transmiterea de semnale video, a declarat o persoană cu cunoștințe directe.

Pregătirea de bază pentru un pilot de dronă durează cinci zile. Pilotul unei drone kamikaze are nevoie de ceva mai mult - peste 20 de zile, a declarat Țibenko.

Experiența de pe câmpul de luptă a determinat guvernul ucrainean să se reorienteze de la dronele militare convenționale, care sunt avioane cu aripă fixă în miniatură, cu o rază de acțiune suficient de mare pentru a lovi ținte în interiorul teritoriului rusesc.

Eficacitatea dronelor FPV la distanțe mai mici l-a determinat pe ministrul apărării Rustam Umerov să simplifice aprobările pentru noile modele care urmează să fie desfășurate.

„Dronele FPV sunt instrumente eficiente pentru distrugerea inamicului și protejarea țării noastre. Ministerul Apărării face tot posibilul pentru a crește numărul de drone”, a declarat Umerov în octombrie.

Un efort comun

Fiecare pilot de dronă FPV lucrează în tandem cu unitățile de recunoaștere aeriană, care pilotează o dronă DJI Mavic sau un alt tip de dronă cu transmițătoare video și audio pentru a observa misiunea.

„O dronă FPV își pierde semnalul video în apropierea țintei. Astfel, cealaltă dronă ajută pilotul și unitățile de sprijin să înțeleagă că ținta a fost într-adevăr lovită”, a declarat Țibenko.

Asta explică numeroasele clipuri cu blindate rusești distruse care au inundat Internetul, după arată analiza video de mai jos, realizată de Wall Street Journal.

https://www.youtube.com/watch?v=WC5fD_B-o80

Iegor Firsov, comandant adjunct al unei unități de drone de atac a armatei ucrainene, a explicat pentru Politico cât de multă muncă stă în spatele atacurilor. Ceea ce pare simplu pe video necesită, de fapt, o coordonare strânsă între zeci de persoane.

„Totul pare atât de simplu, îți pui ochelarii - și Bam!» ai distrus un tanc”, a spus Firsov.

„De fapt, cercetașii aerieni petrec ore întregi căutând ținte. Un decriptor se uită la înregistrările video și găsește ținte pe care inamicul le-a ascuns cu grijă. Un navigator care se află în apropiere îl ajută pe pilot să zboare de-a lungul traseului. Un inginer care atașează explozibili, un expert care adaptează muniția standard pentru drone și mulți, mulți alții”, a spus acesta.

Majoritatea dronelor FPV sunt kamikaze, a spus Tsybenko. Iar eficiența lor a schimbat miza. Rușii, care la început au rămas în urma Ucrainei în ceea ce privește războiul dronelor, au învățat din greșelile lor.

Forțele rusești au acum „nenumărate” drone FPV pe care le folosesc acum pentru a ținti soldați.

De asemenea, Rusia și-a lansat propriile linii de producție și elaborează noi tactici pentru a desfășura drone în roiuri.

Factorul China

Cu toate acestea, nici Ucraina și nici Rusia nu sunt capabile să producă singure drone pentru război. Ele se aprovizionează în continuare cu piese cruciale din China - principalul producător de drone comerciale. La începutul acestui an, Ministerul chinez al Comerțului a impus restricții asupra exporturilor de drone atât în Ucraina, cât și în Rusia, de „teamă că acestea vor fi folosite în scopuri militare”.

Cu toate acestea, componente și drone sunt obținute în continuare prin intermediul țărilor terțe. China poate fie să oprească, fie să blocheze exportul de componente dacă vede Ucraina în datele de export. Dar nu poate controla ceea ce cumpără ucrainenii în Europa.

Rusia, spun ucrainenii, are mai puține probleme și o graniță comună cu China, iar acest lucru face ca importurile de drone să fie mult mai ușoare.

În condițiile în care Rusia este aliată cu China, preferința armatei ucrainene pentru tehnologia chineză naște îngrijorări în rândul partenerilor occidentali ai Kievului. Aceștia se tem că Beijingul ar putea transmite date militare sensibile Moscovei.

„Fiecare lacăt are cheia lui. Într-adevăr, dronele comerciale pe care le cumpărăm în magazine își sincronizează datele cu un server. Dar am învățat cum să creăm autentificări de utilizator care sunt complet anonime. Chiar și drona crede că zboară undeva în Canada - și nu în Donbas”, a declarat Țibenko.

„Când am vorbit cu europenii, aceștia au fost uimiți de cât de ușor este să deturnăm și să anonimizăm dronele chinezești. Este sigur să le folosim, am încercat să ne convingem partenerii”, a spus Țibenko, adăugând că Ucraina nu și-a permis luxul de a dezvolta și certifica independent propriile drone.

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/momentul-in-care-o-drona-simpla-distruge-un-sistem-militar-rusesc-de-3-milioane-de-dolari-asa-arata-viitorul-razboiului-spun-expertii-4723406

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.