Momentul în care polițiștii îl caută, fără succes, pe Cherecheș la el acasă. Unul sare gardul, altul intră pe poarta descuiată

acum 11 luni 88

Polițiștii din Maramureș au mers la casa unde locuiește Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, cu mandatul de executare a pedepsei de cinci ani de închisoare, pronunțate astăzi, însă nu l-au găsit. Unul dintre polițiști a sărit gardul pentru a intra în curte, potrivit imaginilor publicate de presa locală.


Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv azi, 24 noiembrie, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care e acuzat de luare de mită. Până acum, edilul nu s-a predat Poliției și nu e clar unde se află.


După pronunțarea senținței de către Curtea de Apel Cluj, Cătălin Cherecheș a fost căutat de polițiști atât acasă, cât și la Primăria din Baia Mare. Când au ajuns la locuința lui, unul dintre polițiști s-a cățărat pe gard pentru a intra în curte.


Inițial, polițistul a încercat clanța ușii de la poartă, însă nu s-a deschis imediat. Urcat deja pe gard, un alt polițist a pus mâna pe clanță, care s-a deschis de data aceasta. Momentul a fost surprins într-o filmare, publicată de site-ul local VasileDale.



https://youtu.be/Chq4bWKYk8w

După ce nu a fost găsit la domiciliul său, Cătălin Cherecheș a fost dat în urmărire națională de Poliția Română.


Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 20 mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, după ce a primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.


Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai „blândă” sau chiar achitare.


Socrii lui Cherecheș, Claudia și Dorin Petru Gliga, se află în arest preventiv din 9 noiembrie, acuzați că au încercat să o mituiască pe judecătoare.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/momentul-in-care-politistii-il-cauta-fara-succes-pe-chereches-la-el-acasa-unul-sare-gardul-altul-intra-pe-poarta-descuiata-4728607

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.