Negocieri între România și Egipt privind repatrierea românilor din zona Fâșiei Gaza – SURSE

acum 1 an 147

Haos și panică în Fâșia Gaza, inclusiv printre cei aproximativ 250 de români aflați acolo și care au cerut deja asistență din partea MAE, după cum preciza și premierul Marcel Ciolacu, duminică-seară. În tot acest timp se dau lupte în sudul Fâșiei Gaza, acolo unde armata israeliană (IDF) efectuează bombardamente, și așteptă ordinul politic al invaziei terestre.

Gândul a stat de vorbă cu mai mulți oficiali români implicați în efortul țării noastre de a repatria cetățenii români de pe teritoriul Fâșiei Gaza. Ar fi vorba de 240 de cetățeni care au cerut deja ajutorul Ambasadei României de la Ramallah, iar numărul lor este într-o „ușoră creștere”, au precizat sursele Gândul.

Majoritatea cetățenilor români, au dublă naționalitate, iar 90% dintre aceștia s-au deplasat spre nordul Fâșiei Gaza, în zona Rafah, la indicațiile de vineri ale armatei israeliene. Toți aceștia speră să fie evacuați în siguranță, în condițiile în care IDF își intensifică atacurile asupra nordului Fâșiei.

În schimb, biroul de presă al premierului Benjamin Netanyahu a spus în această dimineață că „în momentul de față nu există încetare a focului pentru ajutorul umanitar în Fâșia Gaza și pentru ieșirea străinilor”, citat de The Times of Israel. Astfel, Israelul neagă informațiile conform cărora a fost de acord să oprească focul în sudul Gazei pentru a permite deschiderea punctului de trecere a frontierei Rafah pentru a permite ajutorului să intre în Fâșie.

Sursele noastre nu au putut confirma informațiile apărute în presa occidentală, referitoare la intenția Egiptului de a permite evacuarea cetățenilor din Gaza, dar ne-au asigurat de faptul că se negociază intens la MAE cu autoritățile din Cairo, pentru a facilita evacuarea cetățenilor români din Gaza prin zona Egipt-Rafah.

E unica soluție evacuarea prin Egipt. Am luat deja legătura cu autoritățile egiptene. Se negociază ieșirea cetățenilor români prin Egipt, au precizat sursele Gândul.

Conform surselor citate, MAE a pregătit logistica necesară repatrierii celor 250 de români din Gaza: „Avem pregătite avioanele, am închiriat autocare”. După ce vor fi repatriați, cel mai probabil aceștia se vor întoarce în țară cu o cursă aeriană de pe aeroportul din Cairo, mai precizează sursele noastre.

Ambasada României la Ramallah monitorizează atent situația și menține legătura cu cetățenii români din Fâșie prin intermediul unui grup de Whatsapp. Sursele noastre au adăugat că au mai existat misiuni similare de extragere a cetățenilor români din zona Fâșiei Gaza.

Gaza – If this is not genocide what is it then? pic.twitter.com/BNT99pvp4b

— Ashok Swain (@ashoswai) October 16, 2023

CITIȚI ȘI:

LIVE TEXT | Război în Israel. 500.000 de oameni au părăsit nordul enclavei. Joe Biden: ”ocuparea Gazei ar fi o greșeală”

VIDEO | Marcel Ciolacu: Sunt 250 de cetățeni români în Gaza care au apelat la MAE / Anihilarea HAMAS este un lucru firesc

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/negocieri-intre-romania-si-egipt-privind-repatrierea-romanilor-din-zona-fasiei-gaza-surse-20074387

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.