Actorul a declarat că principalul său obiectiv a fost să redea esența artistului și a omului Michael Jackson. „Sper ca unchiul meu să zâmbească de acolo de sus. Cel mai important, am vrut să mă asigur că am surprins esența lui și că ofer publicului o imagine despre cât de incredibil era ca om, chiar dacă doar o mică parte din ceea ce a fost”, a spus Jaafar Jackson, în discursul avut pe scenă după premiera filmului, în Los Angeles (SUA), potrivit clipului prezentat de Deadline.
El a subliniat că proiectul a avut o puternică încărcătură personală, fiind motivat atât de dragostea pentru familia sa, cât și de respectul pentru moștenirea lăsată de artist.
„Nu am renunțat nici în momentele în care aveam îndoieli. Am vrut să fac acest lucru din dragostea pe care o am pentru unchiul meu Michael, dar și din dragostea pentru familia mea. Și pentru că știu dragostea pe care el o avea pentru lume, prin muzica lui, prin devotamentul față de ceea ce a reprezentat de la început, ceea...

acum 1 ora
12























English (US) ·
Romanian (RO) ·