Nicolae Ciucă: Decizia privind ridicarea granițelor aeriene pentru România, așteptată la consiliul extraordinar JAI de la finalul anului

acum 11 luni 64

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis duminică, 10 decembrie, că apreciază flexibilizarea poziției Austriei cu privire la Schengen și a adăugat că „decizia o așteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de președinția spaniolă la UE”.


„Salutăm declarațiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziției partenerilor austrieci. Ceea ce a făcut ministrul Karner, a fost o declarație publică încurajatoare în care a pus și unele condiții care se vor discuta și analiza în perioada următoare. Decizia o așteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de președinția spaniolă la UE. Madridul a dovedit implicare în identificarea unor soluții constructive într-o optică europeană”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.


„Până la posibila decizie în ceea ce privește Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena. Așteptăm să vedem și rezultatul votului olandez și rezultatele discuțiilor cheie ale miniștrilor de interne prezenți în Slovenia, luni, 11 decembrie. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenței și al negocierilor”, a adăugat al doilea om în stat.


Premierul Marcel Ciolacu a anunțat sâmbătă seară, 9 decembrie, că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” referitoare la Schengen și a acceptat să se ridice graniţele aeriene pentru România. Surse guvernamentale au precizat recent pentru Libertatea că s-ar putea întâmpla la consiliul extraordinar JAI din finalul acestei luni.


Potrivit ziarului austriac Kurier, Viena a pus însă și condiții: triplarea operațiunii Frontex în Bulgaria, banii pentru extinderea protecției frontierelor și a infrastructurii – garduri – la frontierele externe din Bulgaria și România trebuie să vină de la Comisia Europeană, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a solicitanților de azil aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.


Dacă Austria renunță la veto, cetățenii din România și Bulgaria nu vor mai trece prin controlul pașapoartelor, doar vor trebui să se identifice la check-in, ca și până acum. Decizia nu se referă însă și la frontierele terestre, adică pentru transportatorii rutieri de marfă nu se va schimba situația, pentru că România nu va fi oficial membră Schengen.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/nicolae-ciuca-austria-flexibilizare-schengen-consiliu-jai-decembrie-4744208

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.