Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică Ordonanța de Urgență 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
„Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile și echilibrate. În caz contrar, riscăm efectul opus, amplificarea tensiunilor într-o societate deja polarizată și adâncirea neîncrederii în instituțiile statului”, transmite pe Facebook, șeful staului.
„În forma actuală, legea este insuficient de clară în definirea unor infracțiuni. Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul”, a contin...

acum 1 luna
17






















English (US) ·
Romanian (RO) ·