Nicușor Dan dezvăluie în Libertatea cine este adversarul său în alegeri. „Corupția imobiliară este un pericol la adresa democrației. Vă invit să acționați”, spune primarul către cetățeni

Plecând de la un text semnat de Costi Rogozanu în Libertatea, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a trimis redacției o opinie în care vorbește despre cererea de dizolvare a Asociației Salvați Bucureștiul de către compania imobiliară One, dar și despre imixtiunea dezvoltatorilor în presă.

Hotnews a publicat pe 21 decembrie felul în care firma imobiliară One solicită dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul. 
Este aceeași firmă care, în septembrie 2022, a avut ceea ce conducerea editorială a Libertății a numit o încercare de presiune la adresa ziaristei Iulia Marin, pe care redacția a făcut-o publică.  
După ce dezvoltatorul a reapărut în atenția publică, de data asta prin conflictul cu două ONG-uri, în ultimele zile s-a lansat o dezbatere publică.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se adaugă conversației printr-un articol de opinie trimis către Libertatea. 
În sensul transparenței și pentru o corectă înțelegere a articolului de către public, redacția Libertatea amintește că poziția lui Nicușor Dan nu este imparțială. El a fost fondator și apoi susținător al Asociației Salvați Bucureștiul. Primarul a fost legat de asociație de-a lungul activității sale civice, care i-a precedat implicarea politică. 

Mafia imobiliară, democrația și societatea civilă

de Nicușor Dan

Am scris acest text stimulat de editorialul lui Costi Rogozanu din Libertatea: „Mogulii imobiliari ne anunță că suntem chiriași în statul lor. Legătura între retrocedări și cazul Odorheiu Secuiesc”. Autorul surprinde foarte corect problema de sistem. În articolul de față încerc să explic niște mecanisme care fac ca problema de sistem să persiste și mai ales încerc să arăt cum este împărțită responsabilitatea.

„Corupția… asta ar trebui să ne intereseze pe toți”

Cererea de dizolvare a Asociației Salvați Bucureștiul de către compania imobiliară One este un element dintr-un peisaj mai larg, asupra căruia vă îndemn să reflectați și să acționați.

Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, reprezentanți ai One United Properties. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urbanismul este, din păcate, o chestiune tehnică și de aceea nu preocupă foarte multă lume (mulți oameni de bună credință care m-au ajutat în diversele campanii politice mă priveau cu îngăduință când le vorbeam de activitatea la asociație). 

Am ajuns însă în punctul în care corupția imobiliară este un pericol la adresa democrației. Și asta ar trebui să ne intereseze pe toți.

O primă direcție a corupției imobiliare este anularea controlului de legalitate. Inspectoratul de Stat în Construcții a ajuns o glumă. ONG-urile suplineau într-o foarte mică măsură lipsa de control a Inspectoratului prin acțiuni în instanță. 

Controlul mediatic

Dar și așa, Parlamentul a dat, la presiunea imobiliarilor, Legea 102/2023, care limitează posibilitatea ONG-urilor de acces la instanță. Adică există o lege pentru toată lumea și o lege mai strictă pentru ONG-uri. Nu mai vorbesc de un amendament asumat de PSD la Codul Urbanismului, care spune, nici mai mult, nici mai puțin, că odată ce un investitor a obținut de la primărie certificatul de urbanism trebuie să i se dea autorizație și să construiască, fără că instanța să mai poată verifica.

A doua direcție este controlul mediatic, prin imixtiune ilegitimă în conținutul editorial. Adică un dezvoltator plătește unei televiziuni o campanie publicitară pe 6 luni cu produsul lui și impune ca în aceste 6 luni să apară la televiziune politicienii X, Y, Z și să nu apară nicio știre cu politicienii A, B, C. 

Un singur exemplu. Să ne uităm la două afirmații: „Nicușor Dan a blocat dezvoltarea orașului” și „Prin PUZ-urile de sector urmau să dispară sute de hectare de spațiu verde”. Nu-i așa că, la o primă impresie, prima pare o certitudine, iar a doua o ciudățenie? Pentru că media, o bună parte a ei, a rostogolit-o pe prima și a blocat-o pe a doua.

Influența în presă a imobiliarilor este, de departe, cel mai mare adversar al meu la alegerile locale de anul viitor.

Să fiu bine înțeles. Nu vorbesc aici de performanța mea managerială, o să avem timp să o analizăm pe toate părțile. Vorbesc de distorsionarea ilegitimă a informației până la și în campania electorală.

„Lucrurile acestea nu se întâmplă într-o țară normală” 

Să ne întoarcem la dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul. Într-o țară normală, un investitor listat la bursă ar fi putut scrie într-o acțiune judecătorească „vrem să desființăm ONG-ul ca să nu ne conteste în instanță proiectele” fără să se teamă că investitorii se vor delimita de el? 

În Franța, Auchan ar fi participat implicit la acțiunea judecătorească de desființare a unui ONG fără să se teamă de afectarea imaginii sale? 

Într-o țară normală, un profesor de drept de talia lui Valeriu Stoica ar lua un dosar în care se cer sute de mii de euro unor persoane fizice pentru păcatul de a fi fost membrii unui ONG care au atacat un proiect imobiliar?

Sunt, evident, întrebări retorice. Lucrurile acestea nu se întâmplă într-o țară normală și se întâmplă în România, pentru că acolo, societatea civilă contează, iar în România nu contează. Societatea civilă contează când ajunge să producă informație și să o disemineze la suficient de multe persoane încât să se teamă și compania listată la bursă, și compania de retail, și profesorul cu veleități publice.

Membri ai Asociației Salvați Bucureștiul. Foto: Facebook

Problemele ONG-urilor civice 

Societatea civilă din România este incredibil de slabă. Dacă ne uităm doar la acest caz, vedem că dizolvarea Asociației Miliția Spirituală nu a produs multe știri. Când One a declarat război societății civile, începând să dizolve ONG-urile unul câte unul, nu a existat nicio replică. 

O analiză sumară de legalitate pe investițiile One, sau cel puțin o listă a celor care sunt pe spații verzi (de exemplu, investiția deja realizată în Piața Charles de Gaulle este la fel de ilegală precum cea din Modrogan, pe un spațiu verde prevăzut în regulamentul zonei protejate).

Dar nu trebuie să-i blamăm pe cei care încă sunt în societatea civilă. Este de multă vreme acolo o lipsă cronică de resurse. Să ieși să protestezi zile la rând e obositor, e lăudabil că așa de mulți oameni au făcut-o, dar se poate face fără resurse. 

Să stai în judecată cu companii care își permit cele mai mari case de avocatură necesită timp, expertiză și bani. Puțini înțeleg asta. Donațiile pentru ONG-urile sociale sunt de milioane de euro pe an (toate ONG-urile împreună) și e foarte bine că e așa. Donațiile pentru ONG-urile civice sunt de zeci de mii de euro pe an (toate ONG-urile împreună).

În concluzie, dacă vrem să întărim societatea civilă, o putem face doar intrând noi înșine în ONG-uri sau ajutându-le cu bani.

Trei chestiuni pe care le-am auzit în spațiul public în dezbaterea din aceste zile și pe care aș dori să le clarific.

1. „Mai e nevoie de ONG-uri dacă primarul Capitalei are poziția corectă față de dezvoltarea imobiliară?” 

Într-adevăr, primarul Capitalei are două atribuții esențiale: emite autorizațiile în zonele protejate și pune PUZ-urile pe ordinea de zi a consiliului. Însă, conform unei decizii a Înaltei Curți, nu are voie să atace în instanță hotărâri ale consiliului, de exemplu PUZ-uri. 

Sunt mii de PUZ-uri nocive care vin din istorie și în baza cărora se pot cere autorizații. Și nu are atribuții în autorizațiile emise de primarii de sector (pe 93% din teritoriul Bucureștiului).

2. „E vina ONG-urilor că au inițiat o acțiune în care au pierdut, să plătească”

Nimeni nu contestă obligația de respectare a hotărârilor judecătorești. În ceea ce privește vinovăția însă,  dreptul nu e matematică, există ambiguitate și libertate de apreciere a judecătorului, în special într-un sistem legislativ tânăr, cum este cel românesc postcomunist. 

ONG-urile au început litigiile convinse că au dreptate, instanța a apreciat că nu au avut. Și în zecile de litigii pe care le-au câștigat au început convinse că au dreptate, fără să aibă certitudinea că judecătorul o să interpreteze legea așa cum o interpretează ei. Dacă ar fi acționat doar când aveau certitudinea că vor câștiga, n-ar fi făcut nimic.

3. „Primarul trebuie să discute cu marii dezvoltatori, nu să stea în procese cu ei”

Da, și eu o fac, în cadrul instituțional. Însă e nenegociabilă respectarea legii. Un singur exemplu. 

O companie a obținut un PUZ pe 5 hectare în zona 13 septembrie. O firmă vecină l-a atacat în instanță și i-a anulat decizia de mediu. Anularea PUZ urma să fie o formalitate. One a cumpărat investiția. A comandat un studiu de mediu ca să fie sigură că investiția este una sustenabilă pentru mediu? Nu, a plătit firma reclamantă ca să-și retragă acțiunea și să rămână cu un PUZ necontestat.  Ce ar putea să discute primarul cu un investitor care are atitudinea asta față de oraș?

Foto: Eli Driu