Nicușor Dan, după vizita în AUSTRIA: Intrăm într-o nouă etapă a consolidării parteneriatului economic și diplomatic

acum 1 ora 16

Preşedintele Nicuşor Dan transmite duminică, la finalul vizitei în Austria, că alături de această ţară, al treilea mare investitor din România, „intrăm într-o nouă etapă a consolidării parteneriatului pe care îl avem: dialog, cooperare, discuţii constructive despre viitorul economic”.  

„Alături de Austria, al treilea mare investitor din România, intrăm într-o nouă etapă a consolidării parteneriatului pe care îl avem: dialog, cooperare, discuţii constructive despre viitorul economic şi nu numai”, scrie Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.

Președintele afirmă că în aceste zile, la Salzburg a fost toată elita culturală, politică şi, mai ales, economică a Austriei şi România a fost invitatul de onoare.

„Asta înseamnă relansarea relaţiilor noastre, politice, economice, diplomatice. Asta înseamnă că ne vom concentra pe dezvoltarea schimburilor economice pe care le avem deja...

Sursa: https://www.gandul.ro/politica/nicusor-dan-dupa-vizita-in-austria-intram-intr-o-noua-etapa-a-consolidarii-parteneriatului-economic-si-diplomatic-20587034

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.