Primarul general a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook, că fostul director al Clubului Sportiv Municipal București, Gabriela Szabo, a pierdut procesul în care a contestat concedierea sa din funcție, potrivit G4Media.
„Gabriela Szabo a pierdut procesul împotriva noastră în care a contestat măsura concedierii din funcția de director al CSM București. Decizia desfacerii contractului de muncă a venit ca urmare a concluziilor Comisiei de Disciplină în care aceasta fost trimisă după ce Corpul de Control a descoperit mai multe nereguli în desfășurarea activității ei ca director al CSM”, a precizat Nicușor Dan.
Primarul general al Capitalei a precizat în postarea sa că în 2018, Corpul de Control a reținut că sub conducerea Gabrielei Szabo au fost plătite prime în valoare de peste 1.000.000 de lei unor angajați care nu aveau drept la acești bani, respectiv personalul administraiv.
„Mai mult, o parte consistentă din suma totală achitată personalului administrativ, respectiv 190.965 de lei, a fost încasată în mai multe tranșe de directorul general al CSM, Gabriela Szabo, tot sub formă de primă”, menționează edilul.
În plus, Corpul de Control a constatat și că reorganizările succesive ale instituției, făcute în 2017-2019, au fost deficitare, neducând la o îmbunătățire a activității.
Nicușor Dan menționează că litigiile din perioada 2018-2022 au generat costuri de 2.928.065 de lei reprezentând cheltuieli cu avocații de 1.205.213 de lei și despăgubiri și cheltuieli de judecată în valoare de 1.722.852 de lei (până la acest moment).
În noiembrie 2022, Judecătorii Tribunalul București au decis să anuleze decizia primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, privind detaşarea Gabrielei Szabo de la conducerea CSM Bucureşti.
Atunci, Nicușor Dan a anunțat că va sesiza DNA cu privire la neregurile găsite la CSM București.