„Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul și recunoștința față de întregul personal militar și civil din cadrul Forțelor Aeriene, aflat în activitate, în rezervă sau retragere, pentru modul profesionist în care au acționat în timpul misiunilor de luptă și exercițiilor militare, precum și în teatrele de operații, alături de aliații și partenerii noștri”, spune președintele.
El adaugă că „această zi ne oferă și prilejul de a aduce un omagiu pionerilor aviației românești, dar și celor care și-au pierdut viața pe front, în misiunile de antrenament sau în timpul intervențiilor în situații de urgență”.
„Forțele Aeriene rămân un pilon esențial al Armatei României, fiind în plin proces de modernizare și adaptare la noile provocări de securitate. ...