„Autoritățile ar trebui să trateze ca o infracțiune motivată de ură”, scrie președintele Nicușor Dan despre cazul livratorului din Bangladesh atacat de un român pentru faptul „că nu s-a născut aici”.
„Îmi reafirm angajamentul pentru o Românie care respectă drepturile fiecărei persoane, indiferent de naționalitate, etnie sau statut”, a scris președintele pe facebook, la auzul că un muncitor din Bangladesh a fost atacat de un român, pe motiv „că nu s-a născut aici”.
„Condamn cu fermitate agresiunea asupra unui tânăr venit la muncă în București, care a fost lovit și umilit doar pentru că nu s-a născut aici. Asemenea fapte sunt intolerabile. În ultimele săptămâni, s-au propagat în spațiul public voci care instigă la ură împotriva străinilor. Iar cuvintele au consecințe reale, uneori dramatice.
Asemenea acte de violență xenofobă, oricât de izolate ar părea, constituie un atac la adresa valorilor fundamentale ale societății noastre. Auto...