Nidia Moculescu, îngenuncheată de durere, la moartea părintelui ei / „Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă”

Obosise. Se stingea din picioare. Ajunsese să poposească o zi întreagă într-un scaun cu rotile care să-i ducă slăbiciunea de colo-colo.

Vestea stingerii marelui compozitor Horia Moculescu a scos din inerție lumea artistică și nu numai pe ea.

Proiectele personale au devenit, fără valoare, în fața inflației Trecerii.

În fața ei, nu mai avem proiecte.

Nidia Moculescu e dizolvată într-un ocean de durere.

O tristețe sufocantă i-a cuprins sufletul, la vestea Trecerii tatălui ei.

„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată!”

Putem, vreodată, să presupunem că nu mai avem minute? Că nu mai sunt nici măcar secunde? Că totul se prăbușește în noi?

Cine se poate împăca întru totul cu Trecerea Dincolo a părintelui său?

Pentru Nidia, dispariția tatălui e o fractură dură de propria-i viață.

Fără tatăl ei, Nidia nu-și mai găsește echilibrul. Pentru Nidia, „tata” se scrie întotdeauna cu „T” mare.

„Mă sufocă și mă strânge lume...