Ninsori şi viscol în mai multe județe din țară, până duminică dimineață. Va ninge și la București, anunță meteorologii

acum 11 luni 64

Aproape jumătate din țară se află astăzi, 18 noiembrie, sub cod avertizări cod galben şi cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori abundente şi viscol, în special în zona de munte, până mâine dimineață, 19 noiembrie, au anunțat meteorologii.


Potrivit ANM, de astăzi, de la ora 8:00, şi până duminică, la ora 10:00, este în vigoare un cod galben de ninsori şi vânt, în jumătatea estică a teritoriului şi la munte. Aici, vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25 - 35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.


Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent.


În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică pe arii restrânse lapoviță și ninsoare.


Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55 - 65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60 - 80 km/h.


Pe parcursul zilei de duminică, vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul țării și la munte, adaugă meteorologii.


De asemenea, de la ora 14:00, şi până mâine, la ora 10:00, va intra în vigoare un cod portocaliu de vânt şi viscol în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80-110 km/h. Va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.


Codul galben de ninsori şi vânt este valabil de sâmbătă, ora 8:00, până duminică, ora 10:00. Codul portocaliu de vânt şi viscol este valabil de sâmbătă, de la ora 14:00, şi până duminică, ora 10:00.

Al doilea cod portocaliu, de data aceasta de intensificări ale vântului, va fi valabil de la ora 18:00 până mâine, la ora 10:00 în sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea şi bazinul vestic al Mării Negre.


Astfel, în aceste zone vântul va sufla cu rafale în general de 85 - 90 km/h, iar în Dobrogea de peste 100 km/h.


Ninge și la București


În noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în Capitală, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, emise vineri, 17 noiembrie, de Administrația Națională de Meteorologie.


Sâmbătă, cerul va fi noros și va ploua (cantități de apă de 15 - 20 l/mp), iar în a doua parte a nopții, trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări mai ales seara și noaptea cu rafale de 50 - 55 km/h.


Temperatura maximă, mai coborâtă decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 2 - 3 grade.



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/ninsori-si-viscol-in-mai-multe-judete-din-tara-pana-duminica-dimineata-va-ninge-si-la-bucuresti-anunta-meteorologii-4722252

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.