Noi reguli pe aeroporturile bucureștene: pot fi duse în bagajul de mână lichide, aerosoli și gel

acum 1 ora 6

Noile reguli anunțate de Compania Națională Aeroporturi București se referă la pasagerii care au originea zborului pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București și Aeroportul Internațional București Băneasa – „Aurel Vlaicu”.

Începând de miercuri, 11 martie, ora 00.00, aceste noi reguli au intrat în vigoare și este vorba despre transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină.

Astfel, pasagerii care pleacă de pe Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) și Aeroportul Băneasa pot să transporte în bagajul de mână lichide, aerosoli și geluri aflate în recipiente individuale de până la 2 litri, față de limita anterioară de 100 ml per recipient.

„Măsura este posibilă ca urmare a investițiilor realizate de Compania Națională Aeroporturi București în tehnologii moderne, de ultimă generație, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaționale î...

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/noi-reguli-pe-aeroporturile-bucurestene-pot-fi-duse-in-bagajul-de-mana-lichide-aerosoli-si-gel-23700772

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.