Nou atac al Rusiei asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre. Un șofer a fost ucis la Ismail

acum 1 an 66

Atacul rusesc cu drone a avut loc în timpul nopții de miercuri spre joi și a vizat portul ucrainean de la Dunăre, Ismail. În urma loviturii, un șofer a fost ucis și infrastructura pentru cereale, avariată, a anunțat guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, citat de publicația Ukrainska Pravda, relatează News.ro.


Într-un mesaj publicat pe Telegram, oficialul ucrainean precizează că atacul forțelor ruse asupra zonei portuare a durat aproximativ două ore.


Cele mai multe dintre dronele Shahed lansate de Rusia au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană, mai afirmă Kiper, adăugând însă că unele au lovit țintele.


„Au fost avariate un depozit, un ascensor și camioane. Șoferul unuia dintre camioane a fost ucis. La fața locului a izbucnit un incendiu, care a fost stins rapid de către Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență”, a menționat guvernatorul.


Potrivit Biroului procurorului regional din Odesa, șoferul de camion avea 56 de ani.


Atacul din noaptea de miercuri spre joi vine după o pauză de câteva săptămâni de la loviturile lansate de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Aceastea au fost atacate frecvent în lunile august și septembrie, în contextul în care sunt folosite pentru exporturile de cereale, Rusia blocând transportul acestora pe Marea Neagră.


Portul Ismail se află vizavi de malul românesc al Dunării, în dreptul localităţii Plauru din județul Tulcea, zonă în care au fost descoperite toamna trecută fragmente de drone în urma atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.


Foto: Serviciul de presă al procuraturii regionale din Odesa


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/nou-atac-al-rusiei-asupra-infrastructurii-ucrainene-de-la-dunare-un-sofer-a-fost-ucis-la-ismail-4741518

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.