Nuntă în masă în Afganistan pentru cuplurile sărace care vor să evite costurile unei ceremonii tradiționale

acum 10 luni 63

La nunta în masă organizată în capitala Kabul au participat 50 de perechi, astfel de ceremonii devenind din ce în ce mai frecvente în Afganistan, unde cuplurile cu venituri reduse încearcă să evite cheltuielile foarte mari pe care le presupune o nuntă tradițională, relatează BBC.


Evenimentul a fost pregătit de o organizație caritabilă care le-a oferit tinerilor căsătoriți și câteva bunuri, printre care un covor și aparate de uz casnic, pentru a-și începe viața de familie.


În cadrul ceremoniilor au fost citite recitări din Coran, în timp ce dansul și muzica sunt interzise de conducătorii talibani ai țării de când au revenit la putere, în august 2021.


Roohullah Rezayi, în vârstă de 18 ani, a explicat pentru AFP că nu și-ar fi putut permite să organizeze o nuntă pe cont propriu.


„O nuntă tradițională ne-ar fi costat cel puțin 200.000-250.000 de afgani (2.500-3.200 de euro), dar de data aceasta va fi între 10.000 și 15.000 de afgani”, a declarat tânărul, care câștigă 350 de afgani pe zi făcând diverse munci, potrivit agenției citate.


„Am invitat 35 de persoane din cele două familii ale noastre, altfel ar fi fost între 300 și 400”, a adăugat el.


La ceremonii a fost prezent și un oficial de la ministerul pentru promovarea virtuții și prevenirea viciilor.


Foto: Profimedia


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/nunta-in-masa-in-afganistan-pentru-cuplurile-sarace-care-vor-sa-evite-costurile-unei-ceremonii-traditionale-4757897

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.