O femeie din Marea Britanie, 54 de ani, şi fiul ei, 22 de ani, au murit în Alpii francezi, după o avalanşă produsă în lanţul Mont Blanc, Alpii francezi, scrie The Guardian, citat de News.ro.
Cei doi erau parte dintr-un grup care ar fi schiat mult în afara pârtiilor, cu un instructor, când s-a produs avalanşa, cu o lăţime de 400 de metri, la o altitudine de 2.300 de metri, în apropiere de staţiunea de schi Saint-Gervais-les-Bains din Haute-Savoie.
Femeia de 54 de ani şi fiul ei, de 22 de ani, erau la schi cu alţi membri ai familiei, potrivit procuraturii din Bonneville.
Jandarmii montani au afirmat că avalanşa pare să fi fost declanşată de un grup de schiori aflaţi mai sus pe pantă.
Un al treilea schior, instructorul, a fost şi el îngropat sub zăpadă, dar el purta un sistem de detecţie în avalanşă şi a fost găsit rapid. El ar fi suferit răni uşoare. Alte cinci persoane au scăpat, inclusiv soţul şi tatăl celor decedaţi.
Poliţia montantă a afirmat că o anchetă a fost deschisă pentru a se stabili circumstanţele deceselor. Numele victimelor nu au fost făcute publice.
Jean-Luc Boch, preşedintele Asociaţiei Primarilor din Staţiuni Montane, a declarat că nu există schi în afara pârtiei fără riscuri.
„Există un risc şi acel risc există chiar dacă eşti însoţit de profesionişti, de ghizi, de instructori de schi… Nu uitaţi niciodată că în munţi siguranţa este cel mai important lucru şi trebuie să fiţi extrem de precauţi. Munţii, ca şi marea, sunt întotdeauna mai puternici decât noi”, a afirmat el.