O delegaţie a Adunării Parlamentare (AP) a NATO, inclusiv cu membri ai subcomitetului din domeniul consolidării capacităţilor de apărare, va efectua o vizită de studiu în Republica Moldova luni şi marţi, iar reprezentanţii Alianţei se vor întâlni cu conducerea Parlamentului, precum şi cu preşedinta Maia Sandu, cu unii miniştri şi cu viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian.
În Parlament, reprezentanţii NATO se vor întâlni cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, şi cu preşedintele Comisiei pentru securitate naţională, şeful delegaţiei parlamentare moldoveneşti la AP NATO, Lilian Carp.
Pe parcursul vizitei de studiu, delegaţia AP NATO va mai avea întrevederi cu preşedintele Maia Sandu, cu ministrul de externe Mihai Popşoi, cu viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, cu ministrul apărării, Anatol Nosatîi, şi cu ministrul energiei, Dorin Junghietu.
Totodată, aceştia vor participa la o dezbatere publică privind cooperarea Republicii Moldova ...