O ”democrație pe marginea prăpastiei”?

”Votul pentru alegerile parlamentare din Polonia este în toi, iar partidul populist Lege și Justiție (PiS) încearcă să câștige un al treilea mandat, înfruntând opoziția condusă de fostul premier și președinte al Consiliului European Donald Tusk. PiS a guvernat opt ani al rând, perioadă în care a fost acuzat de erodarea normelor democratice. PiS a transformat televiziunea publică într-un braț al propagandei guvernului, a restricționat dreptul la avort, a demonizat comunitatea LGBT, migranții și refugiații. A adus Polonia în conflict cu Bruxellesul în ce privește statul de drept, motiv pentru care a fost înghețată finanțarea europeană în valoare de zeci de milioane de euro”, scrie The Guardian.

Toate site-urile marilor ziare occidentale scriu același lucru. Aceasta este ”narativa” despre Polonia, așa cum se spune, mai nou, la narațiune sau de-a dreptul propagandă. Dacă este să căutăm analize ceva mai profunde, titlurile sună astfel: ”Democrația Poloniei este pe marginea prăpastiei. Oare aceste alegeri pot să o salveze?” (Vox), sau ”Polonia votează în cele mai importante alegeri de după căderea comunismului”(France 24), sau ”Alegerile din Polonia pot fi cruciale pentru solidaritatea UE și sprijinul pentru Ucraina” (CNBC). Și aceste analize se rezumă la aceeași ”narativă” – băieții răi, retrograzi, tradiționaliști, lipsiți de viziune strategică ai lui Jaroslaw Kaczynski mizează pe polonezii din zona rurală, needucați, cu orizonturi limitate, pentru a-i învinge pe vizionarii progresiști ai lui Donald Tusk, pro-europeni, pro-modernitate și singura soluție democratică pentru viitorul țării.

Mai rău, în ultimele câteva luni, perioada în care a scăzut în sondaje, a devenit limpede că PiS nu va putea rămâne la guvernare decât într-o coaliție cu un partid de extremă-dreapta – Confederația. Și cum acesta din urma este împotriva susținerii Ucrainei, a urmat o demonizare și mai mare a partidului lui Jaroslaw Kaczynski – altfel, partidul care a ajutat cel mai mult Ucraina proporțional cu PIB-ul țării dintre toate partidele aflate la guvernare în Europa. Același guvern acuzat ca este anti-migrație și anti-regugiați a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni.

Pe lângă faptul că spun aceleași lucruri și trag aceleași concluzii, analizele de mai sus mai au un element comun – sunt pline de sentințe și lipsite de detalii.

Niciuna dintre ele nu spune că ”atacul împotriva independenței justiției” din Polonia este o reformă al cărei scop oficial este să implementeze regulile de funcționare a instanțelor din Germania sau din Franța. Ba chiar din Statele Unite, dacă este să ne gândim la contopirea funcției de ministru al Justiției cu cea de procuror general. Reforma justiției din Polonia a urmărit în primul rând să le ofere aleșilor posibilitatea de a exercita o influență în procesul de numire a magistraților. Consiliul Național al Magistraturii nu mai este format din magistrați care sunt numiți în interiorul propriei caste, ci dintr-o camera a aleșilor și dintr-o cameră a magistraților (numiți tot de Parlament). A fost introdusă și o ”Camera Disciplinară” pentru a investiga abuzurile în justiție, însă măsura aceasta a fost pusă în așteptare, din cauza amenințărilor UE. Cum se numesc judecătorii în Germania? Judecătorii de la cele mai importante cinci instanțe din Germania sunt aleși prin vot secret de un grup de 32 de persoane: 16 miniștri de Justiție ai landurilor și 16 membri din partea Bundestagului (nu este necesar să fie deputați).

Să luăm și ”erodarea” solidarității europene, a proiectului european. Ce spunea Curtea Constituțională a Germaniei în 2009, la momentul adoptării Tratatului de la Lisabona, care guvernează acum UE? Spunea că, până la apariția unui ”popor european”, transferul competențelor către Bruxelles poate eroda suveranitatea. Mai spunea ca legitimitatea democratică ”rămâne legată într-o mare măsură de statul națiune, de limbă, istorie și cultură”. Iar domeniile in care suveranitatea trebuie să rămână de partea națiunii, limbii, istoriei și culturii sunt monopolul forței legitime (armata, poliția), legislația penală, deciziile fiscale majore, justiția socială, bugetul, legile familiei, educația, cultura națională, statutul comunităților religioase. Tot ce a făcut Polonia în hulita guvernare de opt ani ține de asigurarea suveranității în aceste domenii. Dacă, în democratica Uniune Europeană, Germania poate, atunci de ce să nu poată și Polonia? Iar Polonia a mers și mai departe decât Germania, unde judecătorii constituționali au criticat astfel Tratatul de la Lisabona, însă au decis că este compatibil cu Legea Fundamentală a Germaniei.

Sa mai luăm presa. Da, instituțiile publice de presă sunt în mâna guvernului din Polonia. Iar compania națională de petrol și gaze are propriul trust, care susține guvernul. Însă în niciun top al libertății presei Polonia nu stă rău, este mult peste Ungaria și chiar state vestice. Trusturile germane și americane nu au fost afectate, iar opoziția are o tribună cât se poate de viabilă.

Să luăm și politica economică și socială a guvernului. Dacă este să facem o revista a presei într-o zi oarecare și să ne întrebăm cine conduce statele central și est-europene din UE, răspunsul este ”piețele” și directivele europene. ”Piețele financiare” nu trebuie să se îngrijoreze, ”piețele” trebuie să fie stabile, iar pentru asta nu este alternativă, ca și cum ar fi vorba despre tribunale nevăzute care decid ce legi trebuie să intre în vigoare și ce legi trebuie să dispară. Politica ”zero net dioxid de carbon”, schimbările climatice plus ”guvernanța corporatistă socială și de mediu” sunt o noua asemenea instanță invizibilă care conduce țările. Și, alături de ideologia LGBT, sunt doar câteva dintre restricțiile extraparlamentare impuse democrațiilor europene.

Rezultatul acestui tip de guvernare se poate observa cel mai bine în Germania, dar și în România. Rezultatul este că țările sunt conduse de coaliții eterogene, electoratul este debusolat de aceste alianțe politice până mai ieri contra naturii. Iar, dacă în opoziție se întâmplă să mai rămână partide de mainstream,  ele propun platforme similare, care să nu se abată cu o iotă de la restricțiile impuse din afara procesului democratic. Consecința aproape firească reducerea spre zero a implicării politice a populației si absenteism masiv.

Ce se întâmplă în Polonia? PiS, cu gemenii Lech si Jarsolaw Kaczynski la conducere, a preluat guvernarea pentru prima data în 2005, cu o platforma clar individualizată – o lege a lustrației dură care să-i vizeze pe politicieni și magistrați. Politica aceasta a eșuat total și au urmat alegeri anticipate, în care electoratul a avut de ales ceva diferit – Platforma Civică a lui Donald Tusk, cu o poltică pro-europeană, liberală. A urmat o guvernare pro-europeană de două mandate, iar apoi polonezii au ales ceva, din nou, cu totul diferit – actuala putere conservatoare, tradiționalistă, eurosceptică, cu măsuri sociale generoase, orientată pe reforma justiției. Grație lui Jaroslaw Kaczynski, dar și lui Donald Tusk, electoratul polonez a avut alternativă de fiecare data, element esențial pentru democrație.

Nimic nu s-a prăbușit în țară în urma acestei alternanțe democratice la putere. Economia socialistă a fost reformata în cel mai neoliberal mod, prin celebra ”terapie de șoc” a lui Leszek Balcerowicz și a profesorului american Jeffrey Sachs. Guvernările succesive au știut să administreze succesul acestor reforme și să reducă din consecințele ei negative. Apoi, Polonia a fost și este țara cu cea mai mare absorbție a fondurilor europene, chiar dacă puterea la nivel central are culoare politică diferită față de cea de la nivelul regiunilor. Guvernele poloneze au administrat pe mai departe politicile de succes al e guvernărilor precedente. Iar în acest fel Polonia este liderul economic al regiunii si estimările Eurostat, așa cum scrie Euractiv, sunt ca, în circa u deceniu, la actualul ritm de creștere, Polonia va ajunge din urma Marea Britanie la nivelul PIB-ului pe cap de locuitor.

Cum a gestionat guvernul ultraconservator al PiS această creștere economică? Banii nu s-au dus către „piețe”, nu au fost absorbiți cu totul de corporațiile străine ce activează în Polonia. Da, guvernul are propria strategie a ”pomenilor electorale”, însă are și programe serioase pentru revenirea în țară a polonezilor ce au emigrat (exodul est-europenilor după căderea regimurilor comuniste a fost cel mai mare asemenea fenomen înregistrat pe timp de pace în istoria Europei). Polonia primit liber pentru vize SUA (programul Visa Waiver) în 2019, iar aproape simultan guvernul Kaczynski a gândit un plan pentru atragerea creierelor înapoi în țară. S-au reîntors zeci de cercetători din SUA (atrași de beneficiile financiare, profesionale, dar și de timpul mult mai generos pentru familie lăsat de sistemul polonez) și mii de alți polonezi plecați în țările vestice din UE. Dacă în România Visa Waiver este promisiune electorală de bază (la fel cum în Republica Moldova era atragerea companiilor aeriene low-cost pentru a facilita exodul din țară), în Polonia strategia este revenirea creierelor.

Situația din Polonia este departe de a fi idilică. Este țara cu cea mai mare populația rurală raportată la populația totală, iar viața fermierilor polonezi atârnă ca de un for de ață de vetusta politica agrară comună a UE, ceea ce poate fi o mare vulnerabilitate economică și socială. Guvernul actual a îmbrățișat politica anglo-saxonă a contractelor de muncă cu zero ore – în care angajatul este la dispoziția angajatorului oricând, la orice oră – considerate în UE o formă de exploatare dură a forței de muncă. Polonia are cele mai multe mari orașe cu un nivel mare de poluare din UE și protecția rezervațiilor naturale este subiect deschis. Acesta este un preț pe care Polonia îl plătește pentru recuperarea ecartului fata de Vestul în care, în anii de boom economic de la jumătatea secolului trecut, nu existau constrângerile de mediu și sociale ce sunt impuse acum statelor central și est-europene.

În Germania condusă mandate la rând de guvernări de mare coaliție, sentimentul electoratului pare să fi ajuns la vorba anarhistei Emma Goldman: ”Daca alegerile ar fi schimbat ceva, ar fi fost demult interzise”. Cât despre sistemul bipartid din SUA, Noam Chmosky spunea că exercițiul electoral este similar cu alegerea între două tuburi de pastă de dinți la supermarket. În Polonia, prezența la vot la alegerile parlamentare era de circa 40% în urmă cu 20 de ani. După venirea la putere a PiS, prezența a crescut la 60%, iar la alegerile prezidențiale este de 70%, în condițiile în care votul nu este obligatoriu. Apoi, sondajele de opinie arată că niciun partid sau alianță electorală nu va putea forma guvernul după alegerile de acum. Vor fi necesare negocieri pentru formarea unei coaliții. Așa să arate oare o țară în care ”democrația este pe marginea prăpastiei”? Nu, indiferent de rezultatul alegerilor de pe 15 octombrie, democrația poloneză este sănătoasă tun.