O dilemă israeliană

La această listă trebuie adăugată acum invazia Hamas în Israel din octombrie 2023. Mii de rachete cu rază scurtă de acțiune au fost lansate din Gaza controlată de Hamas împotriva orașelor din vestul Israelului. Sute, dacă nu mii de luptători Hamas au trecut în Israel, spărgând barierele defensive, zburând peste ele sau navigând în jurul lor.

Bilanțul uman al acestor atacuri este enorm și în creștere. Peste 900 de israelieni și-au pierdut viața. Câteva mii au fost răniți. Aproximativ două sute de israelieni care participau la un concert au fost uciși cu sânge rece. Aproape același număr au fost răpiți. A fost teroare – vătămarea intenționată a nevinovaților de către un actor non-statal – pe scară largă.

A fost, de asemenea, un colosal eșec al serviciilor de informații israeliene. Cea mai probabilă explicație pentru faptul că Israelul a fost prins nepregătit este mai puțin lipsa de avertizare, decât lipsa de atenție. Așa cum a fost cazul în 1973, automulțumirea și subestimarea adversarului pot fi periculoase.

A fost și un eșec defensiv. Descurajarea a lovit. Au fost depășite scumpe bariere fizice. Pregătirea militară israeliană și nivelul trupelor au fost îngrozitor de inadecvate, probabil pentru că atenția a fost îndreptată mai ales către protejarea coloniștilor din Cisiordania ocupată. Cu siguranță vor urma anchete oficiale și investigații independente.

De ce a atacat Hamas rămâne un subiect de dezbatere. Cea mai probabilă explicație este că organizația Hamas a vrut să demonstreze că de una singură – nu Autoritatea Palestiniană care conduce Cisiordania și nu guvernele arabe – este capabilă și dispusă să protejeze și să promoveze interesele palestiniene.

Momentul atacului este o altă problemă. Este posibil ca data să fi fost aleasă tocmai ca să coincidă cu ultimul atac surpriză de succes împotriva Israelului, efectuat de Egipt și Siria în urmă cu aproape 50 de ani. Dar planificarea și antrenamentul pentru atac au avut loc pe parcursul a luni de zile, ceea ce sugerează un scop strategic care nu este legat de un anumit eveniment. Este posibil ca momentul să fi fost motivat de dorința de a perturba ritmul tot mai mare al negocierilor pentru normalizarea relațiilor diplomatice dintre Israel și Arabia Saudită, un rezultat la care se împotrivește cu tărie Iranul, principalul susținător al Hamas. Este posibil ca Hamas să fi căutat, de asemenea, să profite de fragmentările politice israeliene. 

Sau toate cele de mai sus.

Atacatorii Hamas au luat și dus ostatici înapoi în Gaza din două motive: pentru a limita libertatea de acțiune a Israelului, ca nu cumva acești indivizi să fie expuși unui risc și mai mare și pentru a-i schimba cu agenți Hamas deținuți în închisorile israeliene.

Israelul se confruntă acum cu o dilemă acută. 

Vrea să dea o lovitură decisivă Hamas, atât pentru a slăbi organizația din punct de vedere militar, cât și pentru a descuraja viitoarele atacuri și sprijinul iranian pentru acestea. Și vrea să realizeze acest lucru fără a aduce direct în conflict Hezbollah, care deține aproximativ 150.000 de rachete în Liban ce ar putea atinge o mare parte din Israel. De asemenea, nu vrea ca războiul să se extindă în Cisiordania. Restabilirea descurajării semnificative fără extinderea războiului va fi dificilă.

Există o considerație suplimentară că opțiunile militare ale Israelului sunt limitate. Ostaticii sunt un motiv. În plus, ocuparea – sau, mai precis, reocuparea – Gaza ar fi un coșmar. Există puține, dacă nu cumva nu există deloc, activități militare mai dificile decât războiul urban, iar Gaza este unul dintre mediile urbane cel mai dens populate din lume. Mulți soldați israelieni și-ar pierde viața sau ar fi capturați într-o astfel de operațiune.

Atacurile masive din aer, concepute pentru a evita necesitatea unei invazii terestre, ar ucide sau răni în mod inevitabil un număr semnificativ de locuitori nevinovați din Gaza, scăzând astfel simpatia și sprijinul internațional pentru Israel. Eforturile de a opri aprovizionarea Gaza cu alimente, apă, combustibil și electricitate ar fi, de asemenea, contraproductive. Presiunea regională și internațională pentru o încetare a focului va crește cu siguranță.

Există, de asemenea, problema obiectivului strategic al operațiunii. Hamas nu poate fi eliminată, pentru că reprezintă o ideologie la fel de mult ca o organizație. Eforturile de distrugere riscă să-i construiască un sprijin suplimentar. 

Ceea ce îmi vine în minte este celebra replică a fostului secretar american al Apărării, Donald Rumsfeld, care s-a întrebat dacă au fost eficiente loviturile americane cu dronă asupra celor suspectați de a fi teroriști, care au lovit și ucis și oameni nevinovați. Întrebarea lui – „Creăm oare mai mulți teroriști decât ucidem?” – merită în continuare toată atenția.

Toate acestea înseamnă că, deși trebuie să existe o componentă militară a răspunsului Israelului la provocarea de securitate, inclusiv reconstituirea capacității Israelului de a se apăra de atacuri și lovituri direcționate împotriva teroriștilor în Gaza, nu există un răspuns exclusiv militar. Un element diplomatic va trebui introdus în ecuație, inclusiv un plan credibil israelian pentru realizarea unui stat palestinian viabil.

Există o vorbă americană că nu poți învinge ceva fără nimic. Recompensarea acelor palestinieni dispuși să respingă violența și să ajungă la un acord cu Israelul este încă cea mai bună modalitate de a marginaliza organizația Hamas.

Autorul:

Richard Haass, președinte emerit al Consiliului pentru Relații Externe, este autorul cărții “The Bill of Obligations: The Ten Habits of Good Citizens (Penguin Press, 2023)”.

Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic

Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023