Tatyana Remley, 43 de ani, a pledat vinovată la Curtea Superioară Vista pentru tentativa de a comite o crimă în legătură cu încercarea ei de a angaja un un asasin pentru a-i ucide soțul. Ea a fost condamnată, pe 28 decembrie, la 3 ani și 8 luni, scriu NBC San Diego și Bild.
Tatyana a fost arestată, în august, la un Starbucks din Solana Beach, la aproximativ o lună după ce soțul ei a descoperit că femeia i-a oferit unui prieten comun, în fapt un agent sub acoperire, 2 milioane de dolari ca să-l omoare.
Femeia „a adus alte trei arme de foc și valută americană ca avans pentru crimă”, a transmis biroul șerifului.
Incidentul este ultimul survenit în căsnicia tumultoasă a cuplului. Cei doi s-au căsătorit în 2011 și au organizat împreună un spectacol de acrobație ecvestră, la Del Mar Fairgrounds din San Diego, numit Valitar. Dar după doar câteva spectacole, show-ul de 45 de milioane de dolari a fost anulat.
Cuplul a continuat să solicite divorțul pe fondul acuzațiilor de violență unul împotriva celuilalt. În mai, Tatyana și-a acuzat soțul, Mark, că i-a pus o armă la cap într-un incident, că a urmărit-o cu un cuțit, într-un altul, și că a tras cu o armă în casa lor în timpul unui scandal, în cel de-al treilea.
Perechea a trăit un stil de viață luxos, conform petiției de divorț, care susținea că ei ar cheltui aproximativ 50.000 de dolari pe lună, deținând case în Hawaii, Rancho Santa Fe, Coronado și Del Mar.
Primul soț al lui Remley, Ken Woolcott, a fost coproprietarul echipei din NBA Seattle SuperSonics.