O femeie din Ploiești, care suferise un AVC, plimbată 35 de ore între spitale, pentru că la spitalul județean nu era medic neurolog

acum 10 luni 87

O femeie de 75 de ani din Ploiești, care a suferit pe 1 decembrie un accident vascular cerebral, a fost plimbată, timp de 35 de ore, între trei spitale din țară, pentru că la Spitalul Județean Ploiești nu era un medic neurolog care să o trateze. Conducerea spitalului a invocat lipsa de personal cu care se confruntă unitatea medicală, mai ales la secția de Neurologie, relatează jurnaliștii locali de la Observatorul Prahovean.


Femeia a fost adusă inconştientă, pe 1 decembrie, în urma unui AVC, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti, doar că acolo nu era de gardă niciun neurolog. Femeia a fost trimisă la Târgoviște, iar de acolo înapoi la Ploiești, a povestit soțul femeii, pentru Observatorul Prahovean.


„Niciun neurolog nu a fost prezent pentru tratament și internare, au trimis-o cu salvarea la Târgoviște pentru vreo două ore, unde a fost consultată de un neurolog și trimisă înapoi la UPU Ploiești”, a declarat soțul femeii, pe nume Mircea Eremie, în vârstă de 80 de ani.


Întoarsă la Ploieşti, femeia a mai stat alte 24 de ore la camera de gardă. Nici atunci nu a putut ajunge un neurolog, astfel că femeia nu a fost internată, a mai spus bărbatul.


Bărbatul acuză că spitalul din Ploieşti nu a luat legătura cu niciun spital din Bucureşti pentru a-i fi transferată acolo soția.


„Am fost obligat să semnez pe proprie răspundere că o iau din UPU, să plătesc o ambulanță privată pentru a ajunge, în seara zilei de 2 decembrie, după aproximativ 35 de ore de la AVC, la Institutul Național de Neurologie din București”, a mai spus Mircea Eremie.


Femeia a rămas cu sechele


Femeia a supravieţuit AVC-ului, însă a rămas „cu sechele importante”, care necesită lungi tratamente de recuperare, a spus bărbatul.


„Simt nevoia de a denunța acest sistem bolnav și inuman, conducerea unui spital județean care nu este capabilă să aibă măcar un neurolog pe secție, dar și incapacitatea unui spital din Ploiești, reședință de județ, aflat la 60 km de București, de a colabora pentru un transfer rapid al pacientului în stare critică la un spital din Capitală”, a denunțat soțul femeii.


Din trei neurologi, unul e în concediu medical, iar altul nu face gărzi


Managerul SJU Ploiești, Bogdan Nica, a catalogat situația ca fiind „tragică”, dar a spus că nu are soluții, pentru că unitatea medicală se confruntă cu un deficit de medici.


„Din necesarul de 7 astfel de cadre, noi avem doar 3, dintre care un doctor acum este în concediu medical, iar un altul are scutire de gărzi. Rămâne, așadar, unul singur, plus doi cu care lucrăm pe prestări servicii în UPU. Vin câteva ore pe zi, atunci când sunt solicitați”, a spus Bogdan Nica, managerul SJU Ploiești, pentru Observatorul Prahovean.


„Cu cine să mă lupt dacă posturile sunt blocate? Angajările au fost blocate din vară, odată cu adoptarea Ordonanței austerității. Epuizarea din spatele personalului medical existent este la cote maxime” a mai spus medicul Nica.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/o-femeie-din-ploiesti-care-suferise-un-avc-plimbata-35-de-ore-intre-spitale-pentru-ca-la-spitalul-judetean-nu-era-medic-neurolog-4754672

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.