O fetiţă de cinci ani a murit, iar verişorul ei de aproape doi ani este în stare gravă, după ce bunica lor i-a spălat cu o substanţă toxică

acum 10 luni 80

Fetița a murit la spital, iar verișorul ei se află în stare gravă la unitatea medicală din Țăndărei, județul Ialomița, după ce ar fi fost spălaţi de bunica lor cu o soluție folosită pentru deparazitarea oilor. Sora băiețelului, în vârstă de 10 ani, a fost dusă la spital cu simptome asemănătoare, informează News.ro.


Poliţia Oraşului Ţăndărei a fost sesizată, joi seară, de cadrele medicale de la Spitalul Ţăndărei despre faptul că la camera de gardă au fost aduşi doi copii, în vârstă de 5, respectiv 1 an şi 11 luni, care ar fi fost intoxicaţi cu o substanţă, posibil tomoxan.


Fetiţa de cinci ani a murit, iar copilul de un an şi 11 luni este internat în stare gravă la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei.


În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că încă o fetiță, de 10 ani, sora băiețelului, a fost transportată la o altă unitate spitalicească din Slobozia, cu simptome asemănătoare.


A fost sesizată Direcţia de Protecţie a Copilului, iar polițiștii au deschis o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului.


Foto cu caracter ilustrativ


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/fetita-cinci-ani-a-murit-tandarei-verisorul-ei-in-stare-grava-bunica-i-a-spalat-substanta-toxica-4755633

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.