Un apartament nou, achiziționat prin credit, a devenit pentru o mamă din Cluj un adevărat coșmar. De aproape cinci ani, locuința este afectată de infiltrații și mucegai, iar responsabilitatea este pasată dintr-o parte în alta. Dezvoltatorul a dispărut după finalizarea proiectului, iar asociația de proprietari nu reușește să găsească o soluție, potrivit Observator News.
Claudia, proprietara apartamentului din localitatea Baciu, aflată la 10 kilometri de Cluj-Napoca, povestește că problemele au apărut la scurt timp după ce a semnat actele pentru creditul imobiliar, în primăvara anului 2020:
„După câteva luni după ce am luat apartamentul că am zugrăvit şi după au început să apară pete mici. Au venit, au văzut şi chiar după ce s-a terminat de reparat, au coborât, am arătat că încă curge apă”, a spus Claudia.
Picăturile de apă afectează aproape fiecare colț al locuinței, iar sticla schimbată de două ori nu a rezolvat problema: „Sticla asta a fost deja sc...

acum 5 zile
5























English (US) ·
Romanian (RO) ·