O mamă și șapte copii, din Pir, județul Satu Mare, au ajuns la spital, vineri, 5 ianuarie, ce s-au intoxicat cu dezinfectant pentru oi, informează PresaSM. Mama, 38 de ani, și un copil de 11 ani sunt internați la Terapie Intensivă, la Spitalul Județean Satu Mare.
Cei 8 s-au prezentat la UPU Satu Mare în jurul orei 14.00. „După acordarea intervențiilor medicale de urgență, mama, în vârstă de 38 ani, și un copil, 11 ani, au fost internați pe secția de Terapie Intensivă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Rodica Lohan.
Doi copii, de 9 și 15 ani, au fost internați pe secția Pediatrie, iar patru copii, de 5 ani, 7 ani și două gemene de 3 ani, au fost transferați la Pediatrie Cluj-Napoca.
În cauză se va deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, a transmis IPJ Satu Mare.
„În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că un bărbat de 42 de ani, soţia sa de 38 de ani, precum şi cei 7 copii minori ai acestora, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, ar fi utilizat soluţia respectivă pentru propria igienizare. Cercetările în acest caz continuă, pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat poliția sătămăreană.
Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare s-a sesizat din oficiu, urmând să deschidă o anchetă după ce starea de sănătate a mamei și a copiilor va permite acest lucru.