Un grav accident rutier a avut loc duminică dimineață la Turburea, în Gorj. O mamă și fiul ei care mergeau pe jos pe marginea șoselei au fost spulberați de o mașină intrată pe contrasens care era condusă de un tânăr de 24 de ani, scrie site-ul local de știri Gorjeanul.
„În jurul orei 08:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Turburea, satul Cocorova, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a lovit două persoane care erau pietoni”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și patru ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului violent, cei doi pietoni se aflau în state de inconstiență. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani și mama acestuia în vârstă de 68 de ani.
Sursa citată a mai transmis că bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața încă de la impact, iar femeii i-au fost aplicate manevre de resuscitare, fiind solicitat și un elicopter SMURD din cadrul punctului aeromedical Craiova, pentru a o prelua în cel mai scurt timp. Din păcate, eforturile echipajelor de intervenție au fost fără succes, constatând-se decesul femeii.
„În autovehicul se aflau conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 24 de ani, care a fost evaluat medical la fața locului, dar a refuzat să meargă la spital, și mama acestuia, în vârstă de 43 de ani, care nu a suferit leziuni”, a mai spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
„În dimineața zilei de 7 decembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cărbunești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Turburea, județul Gorj. Din primele verificări efectuate de polițiștii aflați la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din comuna Căpreni, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 48 Cocorova, din direcția localității Bulbuceni către Poiana, ar fi pătruns pe contrasens, acroșând un pieton (bărbat), în vârstă de 51 de ani și un autoturism care se afla parcat. În urma impactului, autoturismul parcat a fost proiectat într-o femeie, în vârstă de 68 de ani. Ca urmare a accidentului rutier a rezultat decesul ambilor pietoni”, a transmis IPJ Gorj, detaliind dinamica tragediei.
Conducătorul auto deține permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cei doi localnici din Turburea mergeau spre biserică, în momentul în care șoferul i-a lovit.