O nouă lovitură la adresa românilor

acum 1 an 67

O nouă lovitură la adresa românilor. Și, de data aceasta, beneficiar nu va fi statul, ci firmele de asigurări. Astfel, începând din data de 11 noiembrie, intră în vigoare prevederile Legii 115/2023 conform cărora toți cei care vor să își cadastreze locuințele sau să le intabuleze trebuie să aibă un contract de asigurare.

În aceste condiții, nimeni nu își va mai putea înregistra locuința în Cartea Funciară și nici nu va mai putea schimba statutul respectivei locuințe fără a deține o asigurare obligatorie împotriva dezastrelor (PAD).

Decizia_Nr.14_31.10.2023

 

 

Lege dată în aprilie 2023

Plenul Camerei Deputatilor, for decizional, a adoptat miercuri, 12 aprilie 2023, o serie de modificari la Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor (polița PAD).  Una dintre modificări se referă la prețul asigurării obligatorii pentru locuințele de tip A care va crește la 130 de lei pe an, față de 100 de lei (20 de euro) pe an în prezent. Prețul pentru locuințele de tip B rămâne la 50 lei (10 euro în prezent). Despăgubirea maximă va fi de 100.000 de lei (față de 20.000 de euro în prezent). Pentru locuințele de tip B (casele din paiantă), prima va fi de 50 de lei și suma asigurată de 50.000 de lei, față de 10 euro și, respectiv 10.000 de euro.

Locuințele de tip A sunt bunuri imobiliare construite cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic.

 

Contract PAD

Contract de asigurare  împotriva dezastrelor naturale– este primul pas în asigurarea locuinței.
Asigurarea prin contractul PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren.
Prin contractul  PAD sunt acoperite daunele produse locuințelor ca urmare a unui dezastru natural, ca efect direct sau indirect al acestora.
Obiectul asigurării îl reprezintă locuințele situate pe teritoriul României, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, din mediul rural sau urban și care sunt înregistrate în evidențele organelor fiscal si pentru care s-a păstrat in fapt destinația de locuință.

Locuințele situate în clădirile expertizate în condițiile legii de către experți tehnici atestați și încadrate în clasa 1 de risc nu pot fi asigurate pentru niciunul din riscurile incluse în polița PADDe asemenea, nu pot fi asigurate anexele, dependințele, dotările și utilitățile care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuința asigurată și nici bunurile din interiorul locuinței.

The post O nouă lovitură la adresa românilor appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/o-noua-lovitura-la-adresa-romanilor/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.