O plapumă groasă de ipocrizie. Războiul reclamelor la educație contra videochat și lucrurile despre care pur și simplu nu vrem să vorbim

Două campanii publicitare s-au ciocnit pe rețelele sociale și pe străzile din București. O reclamă încerca să atragă recruți pentru industria videochatului. Cealaltă a venit să contracareze, să atragă studenți la o facultate tehnică. O bătălie plină de semnificații și de mistificări.

A ieșit o luptă tragicomică pe TikTok, după ce lângă o mașină cu reclamă la un  videochat cu sloganul care anunța că e creatoare de „topmodele” a apărut o mașină cu o femeie având cască pe cap și sloganul „construim caractere” (rezumatul bătăliei, aici). Universitatea Tehnică de Construcții din București a demarat campania, motivul fiind că „UTCB trage un semnal de alarmă asupra prezenței agresive și nepotrivite a vehiculelor de branding ale industriei de videochat în apropierea instituțiilor de învățământ”.

Știm cu toții, industria videochatului e explozivă, sunt bani mulți la mijloc, dar e și multă mitologie în jurul ei, creată și de actorii înșiși, și de inamicii industriei. Moraliștii țipă îngroziți că sunt prea multe femei tinere în videochat, că încotro o să ajungă România etc. De partea cealaltă, patronatul videochatist e apucat de filozofare pe tema educației: la ce ne ajută educația, educația e în colaps, ce ne facem?, ce-ar fi să rezolvăm problema în fundu' gol? Sunt îngrijorați și ăștia de educație cam cum era îngrijorat și Selly – găsim pretexte să spălăm o industrie făcând-o pe experții în pedagogie.

Ambele tabere se ascund, de fapt, sub o plapumă groasă de ipocrizie. Din partea facultății de construcție vine o falsă opoziție între caracter și topmodel. E foarte adevărat că, încă de la 10-12 ani, nu mai există o competiție a aspirațiilor realiste, în rândul copiilor. Cei mai realiști se prind că e o bună pâine de mâncat în instituțiile publice bine plătite: Poliție, SRI, Justiție. Ceilalți visează cai verzi pe pereți: o combinație de păcănele, lover boy sau prințesa netului, videochat etc. Dar asta e o consecință, nu o cauză.

Societatea noastră chiar le oferă puține șanse tinerilor. Avem doi poli de visare destul de triști: nu se mai visează la inginerie, la ultracalificare, pentru că îți trebuie bani și familie solidă pentru asta. Ce familie solidă să ai într-o Românie de unde au plecat 5 milioane la muncă în străinătate?

Pretextul atacului dinspre facultate a fost că se face reclamă prea aproape de școală. Dar e o școală pentru oameni care au trecut de 18 ani. Își pot lua deciziile singuri. Întrebarea la care trebuie să răspundă este de ce a ajuns atât de greu pentru tinerii fără multe posibilități materiale să facă o facultate serioasă? Câți studenți își mai permit să facă o facultate fără să-și mai ia diverse joburi? Și câți mai fac ca lumea respectiva facultate dacă lucrează toată ziua ca să reziste? Dacă n-ai ceva posibilități, trebuie să intri pe videochat cu toată familia ca să plătești o chirie în orașul universitar Cluj-Napoca.

Calitatea învățământului universitar e slabă și pentru că studenții trebuie să lucreze prea mult pentru supraviețuire. Se înscriu la facultate și apoi se afundă în muncă, adio citit, studiat – muncă! Nu doar videochat. Ce se găsește. Și, de obicei, se găsesc joburi grele și prost plătite.

Tinerii români, chiar și din clasele mijlocii, își iau un botez sumbru în piața muncii din marile orașe. Multe forme de exploatare, burnouturi de la 20 de ani, țepe, muncă la gri și negru etc. Pe lângă multe part time joburi de coșmar, prost plătite și cu patroni abuzivi, videochatul pare de-a dreptul o soluție.

Așadar, întrebarea care nu se pune în această dezbatere dintre „topmodele” și „caractere” e alta. Avem învățământ gratuit universitar, adică o oportunitate extraordinară. De ce totuși trebuie atâția bani ca să faci o facultate ca lumea? De ce avem atâția studenți care lucrează în timpul facultății, adică vor face studii de mântuială, că n-ai cum să le faci pe toate bine. Nu e ca-n filmele americane cu savanți care lucrează la McDonald's. De ce nu ajutăm tinerii și cu altceva decât cu minijoburi de rahat, umilitoare, de ce îi „botezăm” așa?

Miturile videochatului

Adevărata luptă cu videochatul este să mai terminăm cu atâta publicitate falsă și mascată. Tinerii trebuie să știe exact în ce se bagă. E un job extrem de solicitant fizic și psihic. Este un job unde un procent infim rezistă mai mult de câteva luni ca să și facă acei bani promiși prin reclame. Nu e o „piață a muncii” propriu-zisă, e mai mult o schemă piramidală – bagi cât mai mulți recruți și foarte puțini așteaptă să și vadă ceva bani serioși. Plățile spectaculoase vin pentru foarte puțini. E ca în sport. Să spui că te vei umple de bani din videochat e ca și cum ai spune „bagă-te în fotbal, că sigur ajungi Gică Hagi”. E o industrie crudă, într-o piață nemiloasă, unde foarte mulți se chinuie zeci de ore în fața camerei pentru foarte puțini bani.

Cei care se panichează moral ar face bine să informeze, în loc să judece tinere femei (deși în industrie sunt prinși de toate vârstele, de toate genurile, orientările sexuale). Culmea, cele mai stabile joburi sunt tot alea care cer ceva educație – tehnician, contabil, operator, cei care știu să aranjeze un studio etc.

Replica firmei de videochat a fost: nu poți să-ți cumperi șaorma cu „caracter”. O replică cinică și populară. Nu te poți hrăni cu principii, știți poezia. Însă afirmația conține un fals statistic: cine apucă să facă studii superioare o duce mai bine, conform tuturor datelor. Nu doar că media de viață crește cu vreo 10 ani, dar și banii câștigați sunt mai siguri și mai mulți după o facultate. Sigur că ai și excepții, tineri și tinere fără studii care dau lovitura pe YouTube, care ajung staruri Onlyfans, vedete în manele, trap, pop etc. Dar ăștia din urmă răzbat într-o concurență nebună, procentul celor care nu reușesc fiind enorm.

Se poate și videochat, și caracter?

Pe când făceam facultatea, la final de anii ’90, nu era vreo mare surpriză dacă aflai că un coleg s-a băgat în industria chatului. Da, exista și pe atunci, mai primitivă, dar exista. Destui colegi care știau multe limbi străine lucrau și în astfel de studiouri, cei mai mulți asigurau conversațiile modelelor cu cetățeni străini. Se făcea un ban, dar impactul nu era ușor de dus. Ce e cert e că e posibilă și combinația „caracter” și „pornografia”. Mulți au ajuns experți respectabili în diverse domenii. Numai că reușita de acest tip e excepție, nu regulă.

Nivelul dezbaterii - pornografie sau industrie erotică vs inginerie și bună creștere - este jos și ipocrit. El nu arată decât tristul adevăr din spate: societatea nu își sprijină tinerii nici măcar să viseze la ceva mai de soi, ba, mai nou, le face și morală când găsesc vreo modalitate, bună sau proastă, de a-și plăti șaorma.

Sursa foto: Agenţia Godmother