O profesoară din Iași a gândit un curs care te învață să compui muzică în opt luni. „Ne creștem generația de mâine”

acum 10 luni 25

Ramona Cojocaru, profesoară de muzică cu o experiență de 18 ani, a gândit un curs compact de opt luni de tehnologie muzicală pentru a crea generația de compozitori de mâine. Muzitech Pass a fost gândit pentru elevii de liceu și gimnaziu care vor să învețe mai mult despre muzică, dar nu știu de unde să înceapă. Ideea ei a ajuns în finala competiției Innovators for Children, realizată de Impact Hub București și BRD Groupe Société Générale.


Școala 9 prezintă fiecare idee de afaceri în cadrul campaniei ALT-Școala, susținută de BRD.



https://youtu.be/OZf77Fb2rMo

O lipsă a profesioniștilor în domeniu


Din experiența pe care Ramona o are la cei 36 de ani ai săi, a observat că există o lipsă de profesioniști în acest domeniu al producției muzicale: „Ideea a venit din necesitate. Eu sunt songwriter, compozitor și profesor de muzică cu 18 ani de experiență și am avut nevoie să-mi și produc piesele pe care le aveam pe foi. Am apelat la producători, ceea ce uneori m-a costat foarte mult și nu tot timpul rezultatele au fost demne de difuzat la radio și de aici mi-a venit ideea. În acest moment, eu nu am garanția că dacă mă duc la un studio de înregistrări și lucrez cu un producător obțin un rezultat difuzabil”, explică ea.


Din acest motiv s-a pus pe exploatat mai mult producția muzicală, s-a documentat, a învățat, iar acum dorește să dea mai departe. De anul acesta a renunțat la catedră și se ocupă exclusiv de studioul ei din Iași și de școala de muzică pe care a dezvoltat-o: „Am învățat destul de multe, în primul rând făcând pentru mine și mi-am deschis propriul studio de înregistrări, Fine Cut Recordings, care propune acest pachet de cursuri Muzitech Pass”.


Cursul, gândit și pentru persoanele cu dizabilități


Cursul este gândit de Ramona să dureze opt luni și este împărțit în cinci module: „Avem de la tehnologia muzicală pentru sonorizări la teoria muzicii, care este foarte importantă. Am cunoscut mulți producători foarte buni care nu știu teoria muzicii și prin asta au un handicap. Le este mai greu să lucreze cu muzica și chiar este frustrant și pentru ei, pentru că nu au avut o astfel de ofertă. Avem și module creative, pentru că orice producător sau om de tehnică ar trebui să aibă și latura creativă măcar la stadiul incipient stimulată”, mai explică profesoara.


Dat fiind faptul că plănuiește ca suportul de curs să fie și în digital, și fizic și să utilizeze toată tehnologia pe care o are la îndemână, cursul va fi disponibil și pentru persoanele cu dizabilități: „Am întâlnit foarte multe persoane care mi-au spus că le-ar fi plăcut foarte mult să cânte la pian, doar că au o problemă la mână, de pildă. Și, într-adevăr, le lipseau degete. Avuseseră un accident sau s-au născut cu malformații. Eu spun că muzicalitatea nu are legătură cu anatomia. Putem să facem mai bine lucrurile astea? Eu zic că putem. Prin Muzitech Pass arătăm și cum”.


„Eu îmi doresc bucătari profesioniști, dar în arta sunetelor”

Ramona Cojocaru a gândit cursul astfel încât informația să poată fi asimilată în opt luni, dar spune că fără o astfel de liniaritate, ar dura până la zece ani însușirea acestor informații. 


„În lipsa unei structuri, până să fie asimilate, pot duce la o curbă de învățare și de zece ani, ca să poți să ajungi să-ți faci un demo decent. E mult. Toate acele materiale structurate pot fi parcurse la un nivel decent în opt luni. După aceea, aprofundăm”, explică ea. 


În drumul ei, Ramona a dat și de provocări. S-a confruntat inclusiv cu dificultatea de a-și găsi oameni cu care să formeze o echipă: „Când mergem la un restaurant și comandăm o porție de paste, dacă bucătarul ne face o ciorbă, ne supărăm. Cam așa e și cu producția muzicală. Eu îmi doresc bucătari profesioniști, dar în arta sunetelor. La acest moment, la cum este piața muzicală în România, se pare că toți care lucrăm în domeniu și avem experiență va trebui să depunem un efort să ne creștem generația de mâine”.


„Mie îmi plac competițiile, deși nu câștig tot timpul. De aceea am și venit, pentru că prin Innovators for children am putut să am o perspectivă organizată asupra unei dorințe mai vechi de-ale mele. Mi-am dorit acest curs întâi pentru mine, apoi pentru viitorii mei angajați, cred că toată lumea ar beneficia de el”, mai spune Ramona Cojocaru. 


Sursa: https://www.libertatea.ro/scoala9/o-profesoara-din-iasi-a-gandit-un-curs-care-te-invata-sa-compui-muzica-in-opt-luni-ne-crestem-generatia-de-maine-4760546

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.