După ce femeia extrem de credulă a plătit suma, escrocul sentimental a dispărut din spațiul virtual, scrie BZI
Femeia, în vârstă de 40 de ani, necăsătorită și fără copii, și-a pus toată încrederea în ceea ce credea că este o poveste de iubire sinceră. Cei doi au început o relație online, discutând, timp de 7 luni, pe rețelele de socializare și, ulterior, pe aplicația Telegram, cunoscută pentru protecția discuțiilor private.
Escrocul i-a spus că o iubește și că dorește să-i trimită aur în valoare de un milion de dolari, dar că femeia trebuie să achite o taxă vamală de 7.000 de dolari, necesară pentru eliberarea coletului în Italia.
Fără să facă minime cercetări, având în vedere suma uriașă promisă, femeia a împrumutat de la bancă 4.000 de dolari și a completat până la suma cerută de "iubit" cu banii economisiți pentru zile negre.
Evident că după ce a făcut transferul, presupusul soldat american a dispărut din spațiul virtual. Femeia a reclamat la poliție înșel...