O româncă va candida pentru primăria orașului american Las Vegas. Irina este agent imobiliar și antreprenor

acum 1 an 160

Irina Hansen, o română de 45 de ani stabilită în SUA, și-a anunțat pe 21 septembrie candidatura pentru funcția de primar a metropolei americane Las Vegas, la alegerile din 2024. Românca se declară conservatoare şi va înfrunta 4 contracandidaţi, relatează publicația  KTVN Las Vegas, citată de Adevărul.


Irina Hansen și-a anunțat candidatura în cadrul unui eveniment de campanie la Henderson.


Programul ei electoral promite o creștere economică durabilă, asigurarea siguranței orașului și găsirea unei soluții la criza de persoane fără adăpost.


„Irina crede că, sub conducerea ei, va putea crea o creștere economică durabilă în Las Vegas și va restabili încrederea poporului în oficialii aleși. S-a săturat de oameni care fac promisiuni goale pentru a fi aleși, ceea ce s-a transformat în inactivitate și mulțumire”, potrivit comunicatului în care își anunță candidatura la funcția de primar.


Motto-ul ei de campanie este „Dacă ei nu o vor face, eu o voi face!”


Actualul primar al Las Vegasului, Carol Goodman, a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat. Astfel, în cursa alegerilor de anul viitor, Irina Hansen îi va avea contracandidați pe consiliera Victoria Seaman, fosta congresmană a SUA Shelley Berkley, antreprenoarea și asistenta medicală Donna Miller și femeia de afaceri locală Tera Anderson.


Născută în România, în 1978, Irina spune că a emigrat în America pentru a „scăpa de domnia opresivă a unui dictator comunist”, potrivit unui comunicat de presă.


Ea trăiește în Las Vegas încă din 1998, iar din 2005 a intrat în afacerile imobiliare. Românca este membru al Asociației Agenților Imobiliari din Las Vegas, Asociației Naționale a Agenților Imobiliari și a Consiliului Residential Real Estate, iar în urmă cu patru ani a înființat Prestige Salon and Spa, un salon de înfrumusețare.



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/irina-hansen-romanca-va-candida-pentru-primaria-orasului-american-las-vegas-4701011

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.