O tânără din Galați, ucisă de soțul ei, care a bătut-o și strâns-o de gât. Bărbatul a fost reținut

acum 10 luni 63

O femeie de 30 de ani din municipiul Galați a fost ucisă miercuri, 27 decembrie, de soțul ei, fiind bătută și strangulată. Bărbatul a anunțat că și-a bătut soția, sunând la 112, iar apoi a plecat de acasă. El a fost ulterior prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore pentru omor, potrivit Adevărul.


Incidentul s-a petrecut în cartierul Micro 20 din Galați, în jurul orei 16.00.


„În după-amiaza zilei de 27.12.2023, în jurul orei 16:00, aflându-se în locuinţa comună din municipiul Galaţi, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat acte de violenţă (sugrumare) asupra soţiei sale, în vârstă de 30 de ani, cauzându-i decesul”, a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.


După agresiune, bărbatul, de 35 de ani, a sunat la 112 și a recunoscut că și-a bătut soția. El le-a mai spus dispecerilor că va pleca de acasă și va lăsa ușa deschisă. Ajunși la fața locului, medicii de pe Ambulanță au găsit-o pe femeie decedată, potrivit Adevărul.


Bărbatul a fost prins și reținut pentru 24 de ore de polițiști. El urmează să fie dus în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.


Potrivit Adevărul, cei doi aveau copii și nu au existat reclamații de violență domestică.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/o-tanara-din-galati-ucisa-de-sotul-ei-care-a-batut-o-si-strans-o-de-gat-barbatul-a-fost-retinut-4759237

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.