O vedetă din Capul Verde, care a făcut facultatea în România, se întâlnește cu Iohannis. Ce amintiri are din perioada petrecută la noi în țară

În 1977, un tânăr din Capul Verde ajunge la şcoală în România. E studentul Elisio Faria, bursier la Electronică, la Bucureşti. 46 de ani mai târziu, aflat în pragul pensionării, mai înţelept, deci mai puţin visător, fostul student va ajunge azi, 20 noiembrie 2023, în faţa lui Klaus Iohannis, care va vizita Capul Verde.

În telefonul lui, e deschisă pagina de Wikipedia cu portretul preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis: „n. 13 iunie 1959, Sibiu, România, este un politician român de etnie germană (mai precis sas transilvan), care de la data de 21 decembrie 2014 ocupă funcția de președinte al României”
„Nu ştiu prea multe despre noul preşedinte”, se scuză. Nu e nou, e şeful statului de nouă ani, îşi dă el seama apoi.
„Vreau să-l rog să mă ia înapoi în România”, glumeşte şi parcă nu glumeşte până la capăt. Mai are un an şi iese la pensie. Are 64 de ani. I-ar surâde să se mute, în Carpaţi, la poale de munte. „E a doua mea ţară, mi-a plăcut foarte mult viaţa în România. Am stat acolo 11 ani.”

de Laurențiu Ungureanu (Praia)

Inginer senior, muzician percuţionist, om de televiziune, Elisio Faria se va întâlni, marţi, cu preşedintele României, Klaus Iohannis, alături de alţi conaţionali care au studiat în România. Pentru el, este un moment important. Compară ţara lui cu cea din Estul Europei: „România e o ţară bogată, noi aici nu avem nimic. Avem plaje, atât”. Și, pentru că nu au resurse, Capul Verde susține că a insistat în ultimii 30 de ani pe construirea unei autentice democrații. 

Klaus Iohannis se întâlnește luni cu președintele Capul Verde, urmând ca marți se întâlnească cu mai mulți studenți din Arhipelag, care au studiat în România, potrivit agendei oficiale ale președintelui. Fotografie de la vizita președintelui Iohannis în Kenya, prima țară din turneul african Foto: Profimedia

Sau, după cum s-a exprimat chiar președintele  José Maria Neves, liderul politic al republicii insulare de 600.000 de locuitori într-un interviu acordat publicului Libertatea, s-au străduit să mențină ”conducerea etică” a țării. 

Dialog în limba română

Fostul student din România, Elisio Faria, a vorbit, într-un interviu acordat Libertatea, despre experienţa lui în România şi despre peripeţiile din Epoca de Aur. Dialogul a fost purtat în limba română, pe care bărbatul o stăpâneşte perfect. Aceasta e povestea lui. 

Elisio Faria

Un tânăr de 18 ani, din oraşul Mindelo, insula San Vicente, Arhipelagul Capul Verde, ajunge în România, în Europa, cu mari speranţe. E anul 1977, septembrie, pe insulă în acel anotimp e foarte cald, se mănâncă papaya şi creveţi şi se ascultă fado. 

În Bucureşti, victoria socialismului încă nu s-a construit, dar societatea este extenuată. Blocurile peste tot, dar gri, se mănâncă mulţi creveţi expandaţi din Vietnam, se ascultă Dan Spătaru şi, uneori, Margareta Pâslaru.

Trimis la Bacău

Tânărul se numeşte Elisio Humberto Ramos Faria şi are un vis. Va studia şi apoi se va întoarce acasă, va ajunge un om mare, va avea o carieră, un viitor. 

Născut pe arhipelagul vulcanic din vestul Africii, Elisio Faria voia să devină marinar. Plasa pe care Nicolae Ceauşescu o aruncase în apele din Arhipelag îi schimbă însă planurile. Elisio Faria se bucură. Pleacă. „Noi n-am făcut niciodată politică. Vreţi să ne-ajutaţi?, ajutaţi-ne! Iar Ceauşescu avea o imagine bună, să ştiţi. Era prieten cu Aristides Maria Pereira, preşedintele nostru, părea un lider bun.”

Ajuns în România, n-apucă să vadă prea bine Calea Victoriei, că e trimis în Bacău, pentru un „an pregătitor”, în care e nevoit să înveţe limba română, puţină matematică, fizică şi alte materii obligatorii. 

Spune că el, personal, nu a întâlnit rasism în România

În drum, cu amintirea încă proaspătă a nisipului fin de pe plajele din San Vicente, face cunoştinţă cu realitatea românească. „Când am ajuns, se vedeau locurile afectate de cutremur (din 4 martie 1977, n.r.) Se zicea: aici a fost o clădire, aici a fost altă clădire”, povesteşte Elisio Faria.

Mie, în România, nu mi s-a-ntâmplat nimic pentru că eram negru de culoare. Totuşi, am stat 11 ani şi n-am avut bătaie, am umblat pe stradă după miezul nopţii, am călătorit, n-am păţit nimic. Uneori îmi spuneau: uite negrul ăla!, dar atât. Am fost norocos. Ştiu oameni care au avut bătaie, cu rasismul... În ‘77, lumea nu era, totuşi, aşa de deschisă ca acum.

Elisio Faria, fost student în România:

La spital, în Bucureşti: „Am holeră, doamna doctor?”

A făcut Liceul de Telecomunicaţii în București, cel din Drumul Taberei. „Era bine Drumul atunci, îmi plăcea. Eram eu, Frederico Hoffer Almada din Capul Verde şi încă doi băieţi din Angola”, povesteşte bărbatul. 

În 1980, după ce a absolit şcoala pregătitoare pentru străini şi liceul din Sectorul 6, Elisio Faria a fost admis la Facultatea de Electronică din Capitală. Cei cinci ani de facultate i-a făcut în opt. A mai ratat examene pentru că facultatea era grea, dar le-a mai ratat şi din alte cauze.

Diplomele obținute de Elisio Faria în România

„Am fost cu un prieten la Marea Neagră, la Constanţa. Era 1981 şi atunci era ameninţare cu holeră la mare. Când m-am întors, am simţit şi eu ceva la stomac”, povesteşte bărbatul. Aşa că, la sfatul unei prietene s-a dus la spital. Când au aflat medicii că vine de la Constanţa, direct în Ambulanţă l-au băgat şi l-au trimis pentru analize amănunţite. „După ce am stat în spital trei zile şi am făcut analize am întrebat: «Am holeră, doamna doctor?». «Ai căcare nemţească, dragule»”, râde Elisio Faria. Un an de studiu aşa l-a pierdut.

Pe lângă complicaţiile la stomac, viaţa în România i-a adus şi alte probleme tânărului student din Capul Verde. „La început a fost bine. Apoi, a început să se simtă”, povesteşte acum.

Cam din ’83 încolo, la magazine ne spuneau: «Găseşti numai PCR: picior, cap şi rest»”, îşi aminteşte Elisio Faria.

Elisio Faria, fost student în România:

„Nu scuipa pe jos, că ruginesc microfoanele”

Apoi, mai era Securitatea. „Problema era să ştii cine era Securitatea. Poate că vorbeam cu ei, dar nu ştiam”, îşi dă acum seama. Îşi aminteşte o vorbă, pe care o auzea atunci la mulţi tineri: „Nu scuipa pe jos, că ruginesc microfoanele”. În sensul că ascultarea și supravegherea era peste tot. 

Spune că încerca să ignore zvonurile acestea şi îşi repeta mereu că stă în România doar ca să studieze şi apoi, gata, pleacă. Şi, oricum, dacă l-ar fi ascultat cineva, n-ar fi avut prea multe lucruri de aflat, se mai consola.

Dar, pentru un tânăr care venea dintr-o ţară care abia îşi câştigase independenţa (în 1975, n.r.), libertatea rămânea bogăţia cea mai de preţ. Or, de sub ocupaţie portugheză, Elisio Faria ajunsese sub ocupaţie comunistă. Măcar la el în ţară ar fi fost liber, se mai gândea. Dar, din moment ce doar asta îi putea oferi România, el n-avea decât să accepte. „În 1979, am venit în ţară (Capul Verde, n.r.), în vacanţă. Vorbeam ce voiam eu, puteam să găsesc la magazin tot ce voiam, iar Securitatea nu exista. M-am gândit atunci şi la prietenii mei români, pentru că eu puteam să plec, dar ei nu puteau..”

„Vindeam blugi, ţigări...”

Dar Elisio Faria a ştiut cum să transforme criza românească într-o oportunitate. Politica multor studenți străini, la noi. „Calcul meu era simplu: biletul până în Italia era 10 dolari. Aşa că mă duceam în Italia, luam de acolo blugi, vindeam în România, iar cu banii cumpăram biletul pentru Portugalia, care era mult mai scump. Aşa era pe vremuri”.

La vamă, ne întrebau direct: «Câţi blugi ai?» «Trei», spuneau unii şi arătau două degete. Dar ei aveau geamantanul plin cu blugi. Era de făcut un film acolo. Se mai aducea whisky, cafea, de toate se aduceau.

Elisio Faria, fost student în România:

De ce îi face cadou lui Iohannis un CD cu muzică

În afară de electronică şi alte inginerii, pasiunea lui Elisio Faria e muzica. A învăţat percuţia, iar la el în ţară este cunoscut şi ca membru în formaţia Simenteria. Puteţi asculta câteva melodii accesând acest link. În vremea în care era student în România, a cântat alături de mulţi artişti, dar cel mai bine şi-l aminteşte pe Johnny Răducanu, pe care spune că l-a preţuit mult.

El însuşi avea o formaţie în România, cu Daniel Spencer, fost student la Medicină Veterinară şi cu un băiat din Madagascar. Se numea „Atlas”. Cu formaţia aceasta au ajuns la finala pe ţară la „Cântarea României”. La Craiova s-a ţinut finala. „Nu noi am câştigat. Dar Daniel a luat premiul pentru cel mai bun chitarist”, îşi aminteşte cu mândrie pentru prietenul său.

„În Club A, credeai că nu eşti în România”

Le ştie şi pe Margareta Pâslaru, şi pe Anda Călugăreanu, dar nu le-a cunoscut faţă în faţă pe dive. I-a cunoscut însă pe cei din formaţia Basorelief, alături de care a cântat multe nopţi la Club A. „Aproape în fiecare săptămână, mergeam la Club A, cu Daniel şi cu încă un prieten Frederico Hoffer Almada. El a murit anul trecut, după un cancer pancreatic. În cinstea lui, o să-i ofer preşedintelui Iohannis un CD”, mărturiseşte inginerul muzician.

Îl întristează vestea că legendarul club s-a închis, pentru că de acolo are cele mai frumoase amintiri: „Acolo era bine, era altfel, credeai că nu eşti în România. Era multă libertate.”

Pe scena din Club A, de la stânga la dreapta: un muzician din Guineea-Bissau, Elisio Faria, Frederico Hoffer Almada, şi Daniel Spencer | Foto: Arhiva personală

Dacă unii dintre prietenii săi din Capul Verde au rămas în România, după ce au mers la peţit, Elisio Faria n-a plecat cu verighetă românească din ţară. „Am fost în Germania democrată (Republica Democrată Germană, n.r.), unde am cunoscut o compatrioată, tot studentă, şi de ea m-am legat. Am făcut multe drumuri în RDG atunci, plăteam 10 dolari pe bilet şi mă duceam la ea. Prima mea fiică acolo s-a născut, la Leipzig”, povesteşte.

Elisio Faria a plecat din România în 1988, tot în septembrie. N-a prins căderea comunismului, dar a văzut-o la televizor. „În octombrie, deja am început să lucrez la televiziunea naţională din Capul Verde, RTC. Aşa am văzut Revoluţia, prin satelit”. Studiile din România l-au ajutat însă în cariera din Capul Verde. În următorii 35 de ani, Faria a rămas în televiziune şi a fost, din 1989 până în 2023, directorul tehnic la radioteleviziunii naţionale din Capul Verde.

În primii ani, când le povesteam prietenilor şi familiei că stăteam la rând cu 100 de persoane ca să cumpăr un kilogram de carne, nimeni nu mă credea. «În Europa să fie aşa ceva?», mă tot întrebau.

Elisio Faria, fost student în România:

În 2019, s-a întors în România. La Cluj. Pentru un concert. Recunoaşte că România se mai schimbase faţă de cea pe care o lăsase el. 

Dar recunoaşte şi faptul că n-a văzut prea multe lucruri nou construite. Îi spunem că țara s-a schimbat. „După 32 de ani, trebuia să fie mai multe schimbări. Eu nu le-am văzut.” După ultima vizită în România, preferă să facă altă comparaţie decât cea dintre România comunistă şi România democrată - e comparaţia dintre pălincă de 15 ani şi pălincă mai tânără. Una e în mâna dreaptă şi una e în mâna stângă. Încercăm să înțelegem comparația, însă nu totul poate fi descris simplu. 

Elisio Faria, cu cele două sticle de pălincă

***

Citește corespondențele Libertatea din Capul Verde:

INTERVIU. Întrebat înaintea întâlnirii cu Klaus Iohannis dacă el și-ar face publice cheltuielile cu deplasările la cererea a 40.000 de oameni, preşedintele din Capul Verde a răspuns: „Nu e nevoie de 40.000”
LIBERTATEA A AJUNS ÎN CAPUL VERDE. După aproape 200 de ani, știm cât a costat călătoria lui Darwin în jurul lumii, dar nu știm cât a costat expediția lui Iohannis în Africa