„Mama a fost medic pediatru într-o secție de copii născuți prematur. Primul meu contact cu medicina a avut loc foarte devreme, ca observator în spital”, povestește Dr. Cristina Mihai despre cum i-a intrat profesia la inimă încă dinainte de a face o alegere conștientă. Acum e medic primar, conferențiar în pediatrie, cu zeci de ani de experiență.
A trecut prin gimnaziu și mare parte din liceu fără să se gândească la o carieră în sine, dar când a venit momentul de a-și alege facultatea, și-a dat seama că există o singură opțiune: medicina.
Mama, exemplu și ghid în drumul ales
„Mama a fost medic pediatru și pentru că nu puteam să petrec foarte mult timp alături de ea acasă, petreceam mai mult timp alături de ea la spital” își aduce ea aminte. Acolo a observat ce înseamnă meseria, și-a urmărit mama în relația cu copii și cu părinții lor, a înțeles cum se desfășoară lucrul în echipă și tot acolo i s-a format, fără să își dea seama, etica meseriei.
A dat, așadar, admiterea la Facultatea de Pediatrie, care exista de sine stătătoare înainte de 1989. A absolvit-o la București, la Universitatea Carol Davila și, la scurt timp după absolvirea facultății, s-a înscris pentru examenul de rezidențiat, unde a ales tot pediatria. A făcut cei trei ani de rezidențiat, după care a devenit medic pediatru la Spitalul din Constanța.
Când m-am îndreptat spre pediatrie, mama mi-a spus că e foarte greu și m-a întrebat dacă sunt sigură. I-am spus că m-am gândit deja și pediatrie rămâne. Știam că este complicat și greu, dar îmi plăcea atât de mult tocmai că o avusesem pe ea ca exemplu.
Dr. Cristina Mihai:
Apoi s-a supraspecializat în diabetul la copii. „Examenul pentru diabet a fost un examen și cu mine, pentru că de data asta l-am avut exemplu pe tatăl meu, care a avut diabet. Provenea dintr-o familie de diabetici și în acele timpuri, în anii '90, mijloacele de monitorizare ale unei persoane cu diabet erau deosebit de precare. Motiv pentru care și tratamentul pe care l-a urmat nu putea fi monitorizat și nu se făcea nici educație pentru pacienții cu această afecțiune. Am zis că măcar pentru copii trebuie să schimb lucrurile”, povestește Dr. Cristina Mihai.
Printr-o procedură inițiată de directorul Centrului de Diabet pentru copii și adolescenți, din Buziaș, a putut petrece câteva luni împreună cu echipa de acolo, dar și în spitalul de stat din Timișoara, pentru a învăța cât mai mult despre diabetul la copii.
De atunci, și-a petrecut tot timpul încercând să învețe cât mai mult despre cum evoluează diabetul la copii, mai ales că boala debutează la vârste din ce în ce mai mici, după cum povestește medicul. A adunat echipe de medici și rezidenți care să monitorizeze evoluția patologiei la pacienți. „În ultima vreme, în ajutorul nostru și al copiilor, au venit aceste sisteme de monitorizare continuă a glicemiilor care presupun mai puține înțepături și o monitorizare cât mai bună și mai atentă și mai de durată a glicemiilor, pompele de insulină, noile tipuri de insulină”, explică ea.
Gestionarea relației cu părinții e cea mai importantă
De mai mulți ani, Dr. Cristina Mihai își împarte timpul între Spitalul de stat din Constanța și Hyperclinica MedLife Constanța. A făcut trecea și către privat la cererea unui număr considerabil de părinți care își doreau un spațiu mai confortabil pentru investigațiile și tratamentul copiilor. A făcut asta și pentru confortul fizic al mediul respectiv, pentru posibilitatea de a programa fiecare pacient la o oră anume, fără întârzieri sau cozi, dar și pentru relaxarea părinților într-un mediu mai prietenos decât cel oferit de spital.
Pentru că părinții sunt cei care își exprimă cel mai mult sentimentele legate de diagnosticul copiilor. „De multe ori, când comunicăm familiei diagnosticul de diabet la copil, pare că devenim dușmanii ei. E de înțeles, căci trece printr-un șoc și un sentiment de negare. Unii părinți au refuzat injecțiile cu insulină, pentru că negau diagnosticul. Dar lucrurile se așază în timp, părinții internalizează informația și cooperează”, spune Dr. Cristina Mihai.
Gestionarea relației cu părinții implică empatie și compasiune, două lucruri pe care le consideră importante în definirea unui medic bun. Dar nu numai.
„În primul rând, un medic bun trebuie să fie un medic bine pregătit și serios, să-și facă cu seriozitate treaba. Apoi, da, să fie empatic. Pentru că poți să fii foarte deștept și bine pregătit, dar dacă nu reușești să te pliezi pe niște sentimente pe care le are familia respectivă când copilul este bolnav, nu e suficient. Dacă reușești să fii empatic și să conduci lucrurile cu înțelegere, cu răbdare și cu dăruire, poți să faci ca un părinte să treacă mai repede peste faza de negare”, adaugă Dr. Cristina Mihai.
Sigur că asta consumă timp și energie. Grija față de pacient se extinde în timpul său liber, timpul în care răspunde întrebărilor părinților care au copii cu diabet, “pentru că diabetul nu este numai între orele noastre de program”, punctează ea. E un lucru pe care îl știa încă din copilărie, când petrecea timp alături de mama ei.
Își aduce aminte și acum de bunătatea și blândețea mamei ei, cu care a împărtășit totul legat de meserie, de-a lungul timpului. Care i-a fost și mamă, și prietenă, și sfătuitor, și care o ghidează în continuare, deși nu mai este lângă ea.
„Îmi plăcea să stau pe lângă ea și să învăț anumite lucruri, iar timpul petrecut acasă împreună era unul de valoare, chiar dacă erau mai puține ore decât cele pe care o mamă le petrece cu copilul în mod obișnuit. Nu simt că am avut de suferit, ba chiar cred că este important ca părinții să-și ia copiii cu ei la serviciu, ca ei să vadă modelul parental pozitiv, că trebuie să ai seriozitate în ceea ce faci, să ai realizări profesionale, care se împletesc cu cele personale”, povestește ea.
Astăzi, atât Dr. Cristina Mihai, cât și echipele pe care le coordonează, primesc întrebări oricând pe parcursul zilei, de dimineața devreme până seara târziu, uneori și în cursul nopții. Ceea ce, recunoaște, că îi acaparează din viața personală. Dar la sfârșitul fiecărei zile își face un bilanț și are întotdeauna satisfacția faptului că asigură ajutor nemijlocit, care nu trebuie neapărat cuantificat și contabilizat.
***
Articolul face parte din campania “Oameni Fericiți, Medici Buni”
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură, ne inspiră și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni care știu să se apropie de pacienți, să îi trateze cu grijă și empatie, să inspire încredere. Experimentați, parte din cea mai mare platformă de diagnostic și tratament din România și ajutați de cele mai noi tehnologii, ei nu uită nicio clipă să fie, la rândul lor, oameni. Și asta pentru că dincolo de talent, vocație, experiență și abilități profesionale, ei sunt ghidați de două lucruri esențiale: iubirea față de oameni și fericirea lor, care îi inspiră și le oferă satisfacția misiunii împlinite cu succes la finalul fiecărei zile.
Iubim să vedem oameni fericiți, iar asta ne face medici buni.