Oana Matache și Radu Siffredi, despre experiența la „Power Couple”: „Avem nevoie de psihiatru după show-ul ăsta”

acum 11 luni 91

Oana Matache și Radu Siffredi, noul ei iubit, au participat la „Power Couple România”, emisiunea ce va fi difuzată în curând la Antena 1. Cei doi au vorbit despre experiența pe care au avut-o în show-ul prezentat de Dani Oțil.


Cu toții au fost surprinși când au aflat că Oana Matache și Radu Siffredi se numără printre cuplurile de la „Power Couple România”. Sora Deliei Matache a divorțat în acest an de Răzvan Miheț, tatăl copiilor ei, și a fost în centrul atenției din cauza despărțirii, dar și a controversatei relații cu noul iubit. Mama artistei nu l-a acceptat din prima pe noul partener al fiicei sale.


În curând, la Antena 1, nouă cupluri de vedete se luptă în competiția fenomen „Power Couple România – La bine și la greu”, iar printre concurenți se numără Oana Matache și Radu Siffredi. Într-un interviu pentru ego.ro, cei doi îndrăgostiți au vorbit despre experiența pe care au avut-o în emisiunea prezentată de Dani Oțil.


„Am trecut prin niște teste fizice și psihice. Ăsta este un detaliu pe care cred că putem să îl dăm. În opinia noastră ne-am descurcat bine și cred că ne-a făcut mai puternici ca și cuplu. Dar să spun cum ne-am descurcat exact în emisiune nu am cum, trebuie să vedeți voi”, a declarat iubitul Oanei Matache.














Sora Deliei a povestit despre greutățile pe care le-a avut de înfruntat în emisiune. Cuplurile nu au avut voie să ia legătura cu familia și nu au avut acces la Internet.


„Știam în ce ne băgăm. Eu mă așteptam să fie mult mai rău din punct de vedere probe. Ce nu am anticipat eu a fost chinuiala psihică la care ne-au supus pentru că acesta este formatul, pe asta se bazează. Nu ai contact cu nimeni din afară, nu ai contact cu familia, nu ai acces la internet”, a spus Oana pentru sursa mai sus menționată, în timp ce iubitul ei a completat: „Mie mi s-a părut că probele au fost foarte grele. Nu știu ce zici tu acolo”.


„Noi nu avem nevoie de psiholog, avem nevoie de psihiatru după show-ul ăsta”


Oana Matache a mărturisit că probele nu i s-au părut grele, însă tot greul a fost la nivel psihic. „Cam ăsta este răspunsul, că putem să avem și mai mulți nervi, că putem să nu fim și răbdători. Cred că asta am descoperit mai mult. (...) Nu știu cât este un show despre a-ți găsi părțile bune, ci despre a-ți descoperi părțile rele și a învăța să le controlezi”, a povestit Radu Siffredi despre cum s-au descoperit în show-ul „Power Couple România”.


După acest gen de emisiuni, multe cupluri apelează la pshilog, dar iată ce spune iubitul Oanei despre experiența în emisiunea prezentată de Dani Oțil. „Noi nu avem nevoie de psiholog, avem nevoie de psihiatru după show-ul ăsta. Și de meditație, dar și de încă o vacanță pentru că noi am pornit cu ideea că o să mergem într-o altă țară, o să fie super vacanță și o să fie super nice și o să fie super frumos, dar ne-am întors de acolo, eu cel puțin, cu 4 kilograme mai slab, bronzat și mai șmecher”.


Despre „Power Couple România – La bine și la greu”


„Power Couple România – La bine și la greu”, cea mai incitantă competiție a cuplurilor, prezentată de Dani Oțil, aduce la Antena 1 experiența unică trăită de nouă perechi de vedete față-n față cu cele mai inedite încercări. Fie că e vorba despre cupluri care au în spate căsnicii îndelungate sau concurenți care au devenit parteneri de viață mai recent, cu toții vor fi gata să demonstreze că au atuurile necesare pentru a câștiga titlul de primul Power Couple din România.  


Filmată în Malta, producția de anvergură a Antenei 1, realizată după un format internațional de succes, este un concurs de tip reality show, care dezvăluie cum funcționează relațiile perechilor de competitori la bine, dar mai ales la greu. Cuplurile se vor confrunta cu teste extreme sau situații comice care vor scoate la iveală cât de bine se cunosc cu adevărat partenerii, câtă încredere au, de fapt, unul în celălalt și care sunt punctele tari ale relației lor, dar mai ales cele vulnerabile.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/oana-matache-si-radu-siffredi-despre-experienta-la-power-couple-4735328

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.