Actrița Oana Pellea debutează ca regizoare în „Evadarea tăcută” de Lena Constante, fiind totodată și interpreta unui spectacol tulburător care va avea premiera oficială pe 18 noiembrie 2023, la Sala Atelier a Teatrului Național din București.
O poveste profundă despre rezistența umană în fața opresiunii regimului comunist în România, cartea Lenei Constante stă la baza unui spectacol în care marea actriță Oana Pellea (care semnează de altfel și dramatizarea textului) urmărește viața protagonistei, o femeie puternică și independentă, care se confruntă cu dificultățile și limitările impuse de sistemul politic al vremii.
În „Evadarea tăcută”, actrița surprinde lupta interioară a personajului pentru găsirea unei căi de evadare dintr-o realitate aspră și rigidă, evidențiind puterea incontestabilă a spiritului uman de a rezista și de a căuta libertatea interioară, chiar și în cele mai întunecate momente.
„Nu poți printr-o dramatizare să „joci viața” unui Om! Mi se pare indecent. De aceea, spectacolul „Evadarea tăcută” mi-l doresc o mărturisire și nu un spectacol de teatru. Scopul meu nu este performanța actoricească, ci o experiență umană împărtășită cu publicul! Îmi doresc ca textul și experiența unui fenomen uman pe numele de Lena Constante să ajungă la spectatori”, spune actrița Oana Pellea.
Actrița mărturisește că pentru ea este „o datorie de onoare să fac cunoscută publicului această Lecție de viață: Cum poți evada din iadul trăit plonjând în raiul din tine! Vă invit la o mărturisire. Cea mai mare dezamăgire pentru mine ar fi: „ați jucat bine”. Nu vreau să „joc”. Nu vreau să fiu actriță în acest spectacol. Vreau doar să vă împărtășesc cu smerenie experiența acestui excepțional Spirit. Atât”.<strong></strong>
Lena Constante s-a născut pe 18 iunie 1909. A studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l ca profesor pe Dimitrie Gusti. În acea perioadă l-a cunoscut şi pe viitorul ei soţ, etnomuzicologul Harry Brauner. A fost o artistă binecunoscută pentru lucrările sale originale de tapiserie şi pentru activitatea folcloristică. În 1954 a fondat Teatrul „Ţăndărică" împreună cu Elena Pătrăşcanu, soţia ministrului de justiţie de la acea vreme, Lucreţiu Pătrăşcanu, ceea ce a dus la arestarea şi condamnarea ei şi a lui Harry Brauner la câte 12 ani de închisoare. A fost eliberată în 1962, iar în 1968, la rejudecarea procesului, amândoi au fost găsiţi nevinovaţi. Deşi membră a Uniunii Artiştilor Plastici, Lena Constante nu a putut expune lucrările din cauze politice. Pe 2 noiembrie 2005 părăsea această lume.
Spectacolul „Evadarea tăcută” va avea premiera oficială pe 18 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Teatrului Național I.L.Caragiale București. Scenografia este realizată de Vladimir Turturică. Cu prilejul acestei premiere, Editura Humanitas va reedita cele două volume, „Evadarea tăcută” și „Evadarea imposibilă”, iar acestea vor fi disponibile pentru publicul prezent la eveniment. Spectacolul este realizat cu sprijinul Băncii Transilvania.
Foto: Florin Ghioca