Oana Zăvoranu este într-o continuă schimbare în ultimii ani, dar mai ales în perioadă de după despărțirea de Alex Ashraf. Actrița și-a surprins fanii cu decizia luată.
Ultimii ani au fost extrem de grei pentru Oana Zăvoranu, care are mai multe procese deschise, iar despărțirea de Alex Ashraf a făcut-o să sufere enorm. În ultima perioadă, actrița s-a refugiat în credință în speranța că totul va ieși la lumină în viața ei.
Oana Zăvoranu a fost căsătorită cu Alex Ashraf timp de 7 ani, iar problemele în căsnicia lor au început să apară treptat. Actrița îl acuza pe fostul ei partener că a înșelat-o și că i-ar fi cumpărat mai multe lucruri amantei din banii pe care ea îi avea. Acum, situația s-a mai calmat între cei doi, iar vedeta a înțeles că nu-l poate ține cu forța pe soțul ei, dacă acesta nu își mai dorește să formeze o familie.
Actrița și-a surprins din nou fanii cu decizia pe care a luat-o recent. Oana Zăvoranu a anunțat că vrea să își scoată toate tatuajele pe care le are, pentru că ea consideră că nu o mai reprezintă. „M-am sucit! Vreau să îmi șterg toate tatuajele. Nu mă mai reprezintă… Sunt alt om acum”, este mesajul transmis de Oana Zăvoranu pe Instagram.
Oana Zăvoranu își vinde hainele: „Nu mai arunc cu ei și am devenit foarte chibzuită”
Pe rețelele de socializare, Oana Zăvoranu a anunțat că își va vinde o parte dintre hainele sale. Actrița a menționat că unele sunt noi, iar altele purtate doar de câteva ori cu mare grijă.
„Important de știut! Toate item-urile de pe site și de pe pagina de Instagram și Facebook sunt item-uri personale. Haine, genți, pantofi sau bijuterii personale purtate de câteva ori de mine sau deloc. Starea lor este impecabilă, eu fiind recunoscută pentru grija cu care port un lucru. Abia aștept să vă văd în ele! Mă voi simți onorată să le cumpărați. Asta înseamnă iubire”, a anunțat actrița pe rețelele de socializare.
S-a zvonit că în ultima perioadă, Oana Zăvoranu ar avea probleme financiare, pentru că situația de la clinica pe care o deține nu este deloc una bună.
„Îmi spunea cineva că prețurile la mine nu contează. Foarte, foarte greșit! Sunt un om care apreciază banii. Nu mai arunc cu ei și am devenit foarte chibzuită. Cu energia banului nu te joci. În plus... deși aș vrea, nu sunt fata lui Rockefeller”, a mai spus Oana.
Oana Zăvoranu suferă după ce a fost părăsită de Alex Ashraf
Pe una dintre rețelele de socializare, Oana Zăvoranu a postat mai multe mesaje de dragoste pentru Alex Ashraf. Actrița mărturisește că soțul ei îi este suflet-pereche și că îl iubește extraordinar de mult.
„Te iubesc nepământesc de mult, ieri, azi, mâine… toată viața până la ultima suflare pe acest Pământ! ❤️❤️❤️🤗🤗🤗 Așa simt și nu îl pot minți pe Dumnezeu că simt altfel”, a scris actrița pe Instagram.
De asemenea, la InstaStory, Oana Zăvoranu a postat o fotografie cu Alex Ashraf, unde a transmis următorul mesaj: „Nu știu dacă știi, dar ești sufletul meu geamăn și sufletul meu pereche. Pe soartă și pe destin”.
„Plângi după unul care te-a înșelat? Serios?”
Se pare că fanii nu au fost de acord cu schimbarea neașteptată a Oanei și au început să își spună părerea despre situația în care aceasta se află. „Plângi după unul care te-a înșelat? Serios?”, „Draga mea, nu te-a meritat niciodată! Tu ai nevoie de un bărbat adevărat, nu de puștani”, „Nu merită, Oana! Fii puternică și realistă! Dumnezeu să-ți dea putere și înțelepciune”, „Începe depresia? Aloooo, trezirea”, „Numai ea știe ce e în sufletul ei. E ușor să ne dăm noi cu părere... Dumnezeu să te binecuvânteze și să-ți dea putere și înțelepciune să mergi înainte cu bune și rele” au fost câteva dintre comentariile primite de vedetă.
Alex Ashraf a depus actele pentru divorțul de Oana Zăvoranu pe 25 septembrie, la Judecătoria Sectorului 1 din București.