OCDE: 4 din 10 elevi români nu stăpânesc competențele de bază. Abandonul școlar rămâne ridicat, în special în zonele rurale și defavorizate
acum 1 saptamana
16
Deși România a făcut pași importanți pentru a-și extinde sistemul educațional, diferențele dintre mediul rural și cel urban rămân foarte mari, atât în ceea ce privește participarea la școală, cât și rezultatele obținute de elevi – arată cel mai recent Raport OCDE privind Educația, prezentat marți, la Academia Română.
Potrivit documentului, înscrierea în sistemul educațional este sub media OCDE la toate nivelurile, în special în cazul educației preșcolare și a învățământului secundar superior. Copiii din mediul rural au șanse mult mai mici să ajungă la grădiniță, să termine liceul sau să urmeze studii superioare.
Potrivit OCDE, adulţii din zonele rurale participă, de asemenea, la cursuri de formare într-o proporţie mai mică de jumătate faţă de cei din mediul urban.
4 din 10 elevi nu ating competențele minime Conform evaluării PISA, aproape 40% dintre elevii români nu au competențe de...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.