Octavian Berceanu se retrage din REPER și renunță la candidatura pentru Primăria Capitalei. Ce a declarat despre fosta conducere a partidului

acum 2 zile 4

Mediafax

Octavian Berceanu a anunțat vineri după-amiază că se retrage din Partidul REPER, din funcția de președinte al formațiunii și din postura de candidat la Primăria București.

Politicianul a acuzat fosta conducere a partidului că a pus la cale un puci pentru a anula alegerile interne și pentru a o pune la conducere pe contracandidata sa.

De asemenea, în videoclipul postat pe pagina sa de Facebook, Octavian Berceanu a afirmat că a primit presiuni și din partea filialei PNL Cluj.

„Mă retrag din acest partid, las filiala PNL Cluj să desemneze un candidat la preşedinţia REPER şi să câştige această poziţie, iar membrii să decidă asupra viitorului formaţiunii”, a transmis el pe Facebook.