Ofensivă diplomatică americană vizând împiedicarea escaladării conflictului din Orientul Mijlociu: Joe Biden: „Hamas nu reprezintă tot poporul palestinian”

acum 1 an 182

În plină activitate de câteva zile, după un turneu în țările arabe, șeful diplomației americane, Antony Blinken, a revenit luni în Israel pentru a încerca să atenueze criza umanitară din Fâșia Gaza, anunță luni „The Washington Post”. „Riscul continuării unei escaladări este foarte serios”, scrie cotidianul german „Die Welt”, subliniind că Iranul lasă să planeze pericolul unei intervenții directe. Teheranul a pus în gardă nu o dată în aceste zile contra unor noi acțiuni contra palestinienilor și a avertizat că, „dacă agresiunea sionistă nu se oprește, toate țările din regiune vor fi cu degetul pe trăgaci”. „O aprindere a conflictului din Orientul Mijlociu pe care Washingtonul încearcă prin toate mijloacele să o evite este pe cale să devină realitate”, scrie cotidianul spaniol „El Pais: „Cu o insurecție violență în Cisiordania, intrarea în conflict a grupării Hezbollah din Liban și în continuare un drum exploziv ce trece prin Siria, Irak, ca să ajungă în Iran”.
Din păcate, premierul Netanyahu „nu dă niciun semn că a înțeles apelurile la reținere” scrie „Times”, datà fiind dorința sa de „a extermina monștrii însetați de sânge ai Hamas”. El s-a declarat expres „gata să depășească orice linie roșie”, remarcă „El Pais”, cum a fost cazul întreruperii aprovizionării cu apă și medicamente pentru 2 milioane de persoane blocate în Fâșia Gaza.

Situație umanitară dezastruoasă în Gaza

Toată presa internațională publică pe primele pagini imagini ale copiilor palestinieni răniți, ale miilor de locuitori ai Fâșiei Gaza înfometați, fugind din nordul teritoriului către sud. Peste tot în toată presa sunt prezentate haosul și suferințele palestinienilor din Gaza forțați la exod. Toate aceste scene sunt prezentate totuși în manieră critică de către mulți dintre jurnaliști, corespondenți de la fața locului. „Ori, dacă nu poate fi subestimată durerea israelienilor după masacrele comise de teroriștii Hamas”, scrie „The Guardian”, reacția militară excesivă a guvernului israelian „nu va face decât să agraveze ura între israelieni și palestinieni”. Chiar președintele Joe Biden, subliniază „The Washington Post”, care întotdeauna a susținut operațiunile militare ale Israelului, avertizează în aceste zile contra ocupării Fâșiei Gaza, considerând -o drept ”o gravă eroare”. El reamintește că „Hamas nu reprezintă tot poporul palestinian”.

Sursa: https://curierulnational.ro/ofensiva-diplomatica-americana-vizand-impiedicarea-escaladarii-conflictului-din-orientul-mijlociu-joe-biden-hamas-nu-reprezinta-tot-poporul-palestinian/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.