„Din 2006, OCHA a documentat peste 9.600 de astfel de atacuri. Aproximativ 1.500 dintre acestea au avut loc doar în acest an, aproximativ 15% din total”, a transmis structura ONU.
Deşi Cisiordania, o regiune locuită de 2.7 milioane de palestinieni este considerată esenţială pentru constituirea unui stat palestinian, guvernele israeliene au continuat extinderea coloniilor.
Peste o jumătate de milion de colonişti israelieni locuiesc în Cisiordania, deşi ONU şi majoritatea statelor consideră că acest colonii nu respectă dreptul internaţional.
De asemenea, OCHA a mai comunicat că până la data de 5 noiembrie, 42 de copii palestinieni au fost ucişi de autorităţile israeliene în decursul anului.
„Asta înseamnă că unul din cinci palestinieni ucişi de forţele israeliene în Cisiordania în 2025 a fost un copil”, a comunicat instituţia, citată de Reuters.

acum 4 ore
12























English (US) ·
Romanian (RO) ·