Gruparea vizată în anchetă în care poliția a efecuat joi 54 de percheziții, în șapte landuri, este suspectată că subminează „ordinea constituțională” a Germaniei și că sprijină activitățile Hezbollah, grupare declarată teroristă și interzisă în Germania, a precizat Ministerul de Interne al Germaniei, potrivit Politico.
Intitulată „Centrul Islamic Hamburg”, gruparea sprijină Hezbollah, organizație din Liban antrenată și susținută de către Iran.
„Suspiciunile împotriva Centrului Islamic Hamburg sunt serioase”, a declarat ministrul german de interne Nancy Faeser. „A fost mult timp monitorizat de Oficiul Federal pentru Protecția Constituției și clasificat drept islamist. Măsurile ulterioare bazate pe statul de drept trebuie să fie bine pregătite.”
La primele ore ale zilei de joi, autoritățile germane au percheziționat 54 de proprietăți în șapte state federale, într-o mega operațiune împotriva Centrului Islamic Hamburg și a altor cinci asociații, care nu au fost numite.
„Avem scena islamistă în vizor”, a adăugat Faeser. „Mai ales acum, într-o perioadă în care mulți evrei se simt deosebit de amenințați, în general nu tolerăm propaganda islamistă sau incitarea antisemită și anti-israeliană”.
Ministerul de Interne a spus că activitățile Centrului Islamic sunt „menite să răspândească conceptul revoluționar al liderilor supremi (iranieni)” și că centrul exercită „o mare influență” asupra asociațiilor care propagă „o atitudine clară antisemită și anti-israeliană”.