Șeful statului a semnalat anterior că intenționează să acorde prima șansă la formarea guvernului partidului clasat pe primul loc în alegeri - adică Lege și Justiție. Însă gruparea conservatoare aflată în prezent la putere are șanse minime de a încheia o coaliție, scriu Reuters și Associated Press.
Principalele partide de opoziție din Polonia au anunțat marți că sunt pregătite să preia puterea, încercând astfel să îl preseze pe președintele țării să ia o decizie rapidă privind numirea candidatului lor, Donald Tusk, în funcția de prim-ministru, după alegerile din 15 octombrie.
Anunțul a fost făcut cu puțin timp înainte ca președintele Andrzej Duda să înceapă două zile de consultări cu șefii partidelor reprezentate în noul parlament, notează Reuters.
Partidul aflat în prezent la guvernare, Lege și Justiție (PiS), a ieșit pe primul loc la scrutinul legislativ, însă cele trei grupări de opoziție, Coaliția Civică (KO), A Treia Cale și Noua Stângă, sunt în acest moment singurele care pot asigura majoritatea parlamentară.
Duda, un aliat al PiS, a declarat anterior că va oferi prima șansă de a forma un guvern partidului clasat pe primul loc în alegeri. Este însă puțin probabil ca acesta să poată forma un guvern în lipsa unui partener de coaliție.
Este chiar motivul pentru care liderii opoziției nu vor să mai amâne formarea noului guvern.
„Astăzi, împreună cu liderii partidelor democratice, am confirmat disponibilitatea noastră de a coopera pe deplin și de a crea o majoritate în următorul parlament”, a declarat Tusk, liderul KO, într-o conferință de presă.
El a adăugat că va fi candidatul opoziției pentru funcția de prim-ministru.
Liderii opoziției i-au cerut lui Duda să respecte decizia alegătorilor și să îl selecteze rapid pe Tusk drept candidat la funcția de prim-ministru.
„Facem apel la președintele Duda să nu piardă nici măcar o secundă din timpul nostru. Timpul femeilor și bărbaților polonezi este neprețuit”, a declarat Szymon Holownia, șeful partidului centrist Polonia 2050, care este unul dintre cele două partide din coaliția electorală A Treia Cale, potrivit Associated Press.