Opt persoane au murit în SUA într-un accident provocat de un traficant de migranți care încerca să scape de polițiști

acum 1 an 74

Accidentul a avut loc, miercuri, pe autostrada 57, lângă Batesville, în comitatul american Zavala, după ce o mașină suspectată de introducerea ilegală de migranți s-a izbit frontal de un alt vehicul. În urma impactului puternic, au murit toate cele opt persoane aflate în cele două mașini, informează ABC News.


Șoferul unui autoturism cu numere de Huston „suspectat de trafic de migranți”, în încercarea de a fugi de polițiști, a depășit un TIR într-o zonă interzisă înainte de a se ciocni frontal cu un SUV Chevy care circula în direcția opusă, provocând incendierea vehiculului. Toate cele șapte persoane aflate în ambele mașini au murit pe loc.


Șoferul SUV-ului era în mașină cu o persoană din Georgia. Cei cinci imigranți transportați ilegali erau din Honduras, iar șoferul suspect era din Houston, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Siguranță Publică din Texas, locotenent Chris Olivarez,


Autostrada a fost închisă câteva ore după accident. A fost redeschisă traficului miercuri la prânz, potrivit Biroului Șerifului Comitatului Zavala.


Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii incidentului.


FOTO: Profimedia


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/accident-sua-traficant-migranti-opt-morti-4713349

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.